promisiuni de la ministrul transporturilor - două loturi din autostrada sebeș-turda gata până la finalul anului

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, vine cu promisiuni: loturile 1 și 2 ale autostrăzii Sebeș-Turda vor fi gata până la finalul anului 2020. 

Lucian Bode, a declarat, vineri, pe șantierul Autostrăzii Sebeș-Turda, unde a vizitat loturile 1 și 2, că antreprenorii și subcontractorii și-au luat angajamente pentru finalizarea lucrărilor, notează Mediafax.

promisiuni de la ministrul transporturilor - două loturi din autostrada sebeș-turda gata până la finalul anului

„Angajamentele luate de către cei doi antreprenori generali, în prezența subcontractorilor și beneficiarilor, CNAIR, sunt certitudini că, în acest an, cele două loturi de pe Sebeș-Turda vor fi finalizate și date în trafic, depășind toate obstacolele. Acolo unde vedem că lucrurile nu funcționează, și trebuie să recunoaștem că nu funcționează așa cum ar trebui între antreprenori și subcontractori, am decis să ne implicăm și să le spunem că suntem aici să rezolvăm problemele. Subcontractorii s-au plâns de multe ori că nu își încasează banii, dar astăzi au fost două-trei voci”, a spus Bode.

Întrebat ce se va întâmpla dacă cele două loturi nu vor fi date în folosință în acest an, ministrul Transporturilor a răspuns că nu vrea să amenințe pe nimeni cu contracte reziliate.

„Dacă cineva crede că își bate joc de noi, eu îi transmit că se înșeală. De România nu își bate joc nimeni și de banii românilor”, a precizat Lucian Bode.

Acesta speră ca blocajele înregistrate la lucrările de infrastructură și care au dus la amânări de unu, doi sau trei ani să fie eliminate prin discuții, astfel încât să fie transformate promisiunile în certitudini.

Lucrările la loturile 1 și 2 din Autostrada Sebeș-Turda au început la sfârșitul anului 2014, primul având o lungime de 17 km, iar cel de-al doilea de 24,2 km.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică