La finalul lunii decembrie, primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, a semnat contractul de execuție al punctului de lucru ISU-SMURD la Șelimbăr.
”Ordinul de începere a lucrărilor privind construirea unității SMURD va fi eliberat în această lună. În Șelimbăr, viața are prioritate!”, a anunțat primarul Marius Grecu.
Valoarea investiției este de 1.605.482,32 lei, suma suportată integral din bugetul local.
Înființarea acestei subunități în Șelimbăr are ca scop principal reducerea timpului de răspuns și creşterea mobilităţii echipajelor de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în comuna Șelimbăr, dar și localitățile adiacente.
”Subunitatea va fi dotată cu ambulanță SMURD autospeciale de stins incendii, precum și echipamente pentru intervenții de descarcerare. Este un proiect extrem de important pentru comunitate. În multe situații câteva secunde contează enorm. Noi vom economisi câteva minute cu această unitate pe care Șelimbărul o va construi”, a declarat primarul comunei, Marius Grecu.
Conform proiectului, administrația locală își asumă construcția efectivă a clădirilor și anexelor, dotarea lor și plata ulterioară a utilităților. În rest, totul va fi achitat de către structura județeană. Sediul se va construi pe strada Podului, la intrarea dinspre strada Mihai Viteazu.