Avionul ucrainean prăbușit în Iran a fost doborât de o rachetă antiaeriană

Avionul ucrainean prăbușit în urmă cu câteva zile în Iran a fost doborât de cel puțin o rachetă aniaeriană iraniană.

Conform Digi24, avionul Boeing 737-800 a fost, cel mai probabil, doborât de o rachetă Tor-M1.

Surse din comunitatea de informații a SUA au declarat, pentru CBS News, că serviciile secrete americane au identificat, inițial, semnalele distincte ale unui radar care tocmai fusese activat.

Un satelit militar a detectat, de asemenea, amprentele termice provenind de la două lansări de rachete antiaeriene, cel mai probabil SA-15. La puțin timp, satelitul a detectat o nouă amprentă termică, provenită în urma exploziei în aer a aeronavei civile.

Președintele american Donald Trump suspectează că Iranul a doborât „din greșeală” avionul civil ucrainean.

Atacul a fost unul accidental, în condițiile în care sistemele antiaeriene iraniene erau în stare de alertă, de teama unei riposte SUA la atacurile cu rachete asupra bazelor americane din Irak.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit în această catastrofă aeriană.

SA-15 Gauntlet este un sistem antiaerian rusesc mobil, de rachete sol-aer, cu rază scurtă de acțiune, care detectează ținte aeriene până la o distanță de 25 de kilometri și le poate angaja pe o rază de până la 12 kilometri.

Ultima oră