Amenzi de trei ori mai mari pentru cei care înjură pe stradă sau își deranjează vecinii

Din 26 ianuarie, se mărește cuantumul amenzilor pentru mai multe contravenții prevăzute în Legea Ordinii și Siguranței Publice

Polițiștii vor acționa conform modificărilor recent adoptate. Astfel, amenda pentru “refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu” este contravenție și crește de la 100 – 500 de lei, cât era prevăzut în vechea legislație, la 500 -1.500 de lei.

Amenzi de trei ori mai mari pentru cei care înjură pe stradă sau își deranjează vecinii

De asemenea, contravenția privind “organizarea de petreceri cu caracter privat si utilizarea de aparatura muzicala la intensitate de natura a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”, se sancționează cu amendă de la 2.000 până la 3.000 de lei față de  500 – 1.500 de lei, cât era prevăzut în vechea legislație.

Contravenția privind „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora” și „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50 – 100 de ore de activități în folosul comunității.

La fel, „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00 – 08:00 și 13:00 – 14Ș00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității.

Amenzi de trei ori mai mari pentru cei care înjură pe stradă sau își deranjează vecinii

În ceea ce privește organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban, vinovații vor primi cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau vor fi obligați să presteze între 100 și 150 de ore în folosul comunității.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică