A luat foc acoperișul unor anexe gospodărești, mobilier și unelte
Pompierii au fost solicitați noaptea trecută să intervină la un incendiu localizat în Copșa – Mică, pe Strada Lăcătușilor. S-a intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Au ars acoperișul anexelor gospodărești pe o suprafață de 200 de mp dar și mobilier și unelte depozitate în curtea caselor afectate. Deocamdată nu se cunoaște valoarea totală a pagubelor.
Potrivit primelor cercetări, cauza incendiului a fost un scurt circuit la instalația electrică.