Un vitezoman cu BMW s-a răsturnat, marți, pe drumul dintre Poiana Brașov și Brașov, DN 1E, momentul fiind inregistrat de un șofer pe care l-a depășit. Pe imagini se vede cum mașina intră și depășește pe linie continuă.
În imaginile filmate pe drumul dinspre Poiana Brașov spre orașul Brașov, se vede cum o mașină depășește pe linie continuă, iar la un moment dat, din cauza vitezei în curbă, lovește un parapet și se răstoarnă. Polițiștii spun că șoferul care s-a răsturnat cu mașina are 31 de ani și nu consumase alcool.
„Un conducător auto, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul pe DN1E, dinspre Poiana Brașov spre mun. Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost zero”, au spus, marți, reprezentanții IPJ Brașov.
O persoană, pasager în autoturismul răsturnat, a fost examinată medical la fața locului, însă nu a avut nevoie de transport la spital.
https://www.youtube.com/watch?v=lwrsPVw95CM