atenție, șoferi - pe șase străzi din șelimbăr se va circula doar pe un singur sens
FOTO: arhivă

Șoferilor le este recomandat să circule cu atenție sporită în Șelimbăr. Din 15 ianuarie, pe șase străzi se va circula doar într-un singur sens. 

Pe străzile Garoafei, Lalelelor, Morii, Bujorului, Gladiolelor și Trandafirilor din Șelimbăr se va circula pe un singur sens, din 15 ianuarie. Motivul ține de necesitatea fluidizării traficului şi crearea de locuri de parcare. Şoferilor li se solicită să circule cu atenţie sporită în această perioadă de acomodare şi să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere.

Sensurile unice vor fi din 15 ianuarie, după cum urmează:

– strada Garoafei – sens unic dinspre strada Mihai Viteazu către strada Câmpului;

– strada Lalelelor – sens unic dinspre strada Câmpului spre strada Mihai Viteazu;

– strada Morii – sens unic dinspre strada Crinului spre strada Pieţei;

– strada Bujorului – sens unic dinspre strada Morii către strada Câmpului;

– strada Gladiolelor – sens unic dinspre strada Câmpului spre strada Morii;

– strada Trandafirilor – sens unic dinspre strada Morii către strada Câmpului.

Ultima oră

Comentariul meu