Negocierea face parte din viață. Negociem orice: de la prețuri, la timp liber, la cadouri, la jucăriile cumpărate copiilor. Dar atunci când prețul negocierii este viața, lucrurile se schimbă. Iar când negocierea devine atribuție de serviciu totul devine mult mai serios. Și da, la serviciu se negociază viața. Cu asta se ocupă doi dintre polițiștii sibieni- sunt negociatorii IPJ-ului și intervin în situații de criză. Cu prețul cuvintelor.
Ca-n filme
Din anul 2017, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu are doi negociatori. Ce fac ei? Exact ca-n filmele americane: povestesc cu cei care își pun sau pun viața altora în pericol. ”Povestesc” este un termen mult prea blând, pentru că atunci când intervin într-o situație de criză toate simțurile le sunt ascuțite, iar singurul subiect pe care se concentrează este cel din fața lor. ”Intervenim atunci când viața cuiva este pusă în pericol. De exemplu, la tentative de sinucideri, la răpiri, sechestrări, atunci când, evident, se cere răscumpărare. Mai putem fi solicitați în acțiuni cu violență, când, la fel, viața cuiva este amenințată. Dacă te uiți din afară, da, pare ca în filme, dar dacă privești situația din interior lucrurile sunt mult mai dramatice”, spune unul dintre negociatorii IPJ Sibiu.
Cei doi polițiști, care lucrează în structuri diferite ale poliției sibiene, au devenit negociatori după ce au absolvit un curs de ”calificare”. ”Cursul a fost gândit de un coleg de la București, exact după modelul american. Cine are minim trei ani experiență ca polițist se poate înscrie, dar până să fii acceptat se face o triere. Apoi, trebuie să îți dorești în primul rând să faci asta”, spune negociatorul.
Abilități de psiholog
Polițiștii care își doresc să devină negociatori trebuie în primul rând să fie foarte siguri de asta pentru că atunci când trebuie să intervină au viața unui om în mâini. ”În primul rând trebuie să fii un bun ascultător. Pentru că atunci când vorbești cu cel din fața ta, trebuie în primul rând să îl asculți, să îi afli povestea. Oamenii aceștia vorbesc, simt nevoia să fie ascultați, pentru că povestea este amplă. Așa vei afla ce se ascunde în spatele gestului său”, spune negociatorul de la IPJ Sibiu.
Polițistul spune că în cazul tentativelor de suicid, de exemplu, este foarte important ce s-a întâmplat cu persoana respectivă în ultimele 24 de ore. ”Acelea sunt orele care au fost determinante pentru gestul său. Afli ce s-a întâmplat și începi negocierea. Pe baza poveștii lui încerci să îl determini să renunțe la ceea ce vrea să facă. Dar, pe lângă faptul că îl asculți, tu, negociatorul, trebuie să dai dovadă de empatie. Vorbești cu el, îl înțelegi, dar trebuie să îl și faci să simtă lucrul ăsta. Să nu îl minți în niciun caz. Pentru că va simți lucrul ăsta și își va pierde încrederea în tine, iar dacă se întâmplă asta, lucrurile sunt pierdute”, spune negociatorul.
Situații limită
Negociatorii sibieni au intervenit până acum la cazuri de tentative de sinucidere- anul acesta când o femeie amenința că se aruncă de pe acoperișul Spitalului de Psihiatrie și când un bărbat a vrut să se arunce de pe un bloc din cartierul Rahova. ”În ambele cazuri, atât eu, cât și colegul meu, am aplicat tehnicile de bază. Atenția îndreptată către subiect, povestea și căutarea unui motiv pentru care își doresc să trăiască. Din fericire ambele s-au terminat cu bine. Dar, au fost situații și în cazul meu, și cu siguranță și în cazul multor colegi de ai mei, când situația a impus o negociere. Asta se întâmplă cel mai des în cazurile în care intervine Detașamentul pentru Intervenție Rapidă, pentru că atunci este vorba despre violențe și vieți în pericol. Am avut un astfel de caz, când nu eram negociator, lucram la mascați, iar un bărbat amenința cu toporul în dreapta și-n stânga. Am discutat cu el și până la urmă l-am convins să lase toporul. Dar, în astfel de situații, dacă negocierea nu dă rezultate, se poate interveni în forță. Dar, repet, depinde de la situație la situație. Această decizie se ia împreună cu echipa de negociere, care este formată din cinci oameni”, explică polițistul. Fiecare dintre ei are un rol bine definit: unul este negociatorul principal, este un alt negociator care e pregătit să îl înlocuiască, iar restul echipei adună și pune cap la cap informațiile despre cel în cauză.
Nu vă transformați în negociatori
În situațiile în care viața cuiva este pusă în pericol nimeni din afară nu trebuie să intervină. Chiar la Sibiu au fost cazuri când, într-o tentativă de suicid, cei care se aflau la fața locului au luat totul în derâdere și chiar i-au sugerat celui în cauză să își ducă gestul la bun sfârșit. ”Atunci când este o situație limită este indicat ca cei care se află în jurul subiectului să nu facă nimic în afara unui telefon la 112. Trebuie să se înțeleagă că astfel de situații nu sunt comice, nu e nimic regizat și se pot termina tragic. De aceea este foarte important ca cei care asistă să nu facă gălăgie, mișcări bruște, să nu enerveze subiectul cu discuții ce nu își au sensul sau strigăte de așa zisă încurajare. Noi suntem singurii care trebuie să intervenim pentru a face tot posibilul ca un astfel de incident să se termine cu bine și nu din alte motive, ci pentru că am învățat cum trebuie intervenit”, spune unul dintre negociatorii de la IPJ Sibiu.