Povestea impresionantă a unei femei - Medicii i-au redat vederea după 47 de ani
FOTO: arhivă

O femeie din Iași, în vârstă de 50 de ani, a reușit să își vadă pentru prima dată familia și propriul chip, după ce, la finalul anului, medicii au realizat o operație de cornee.

Înainte de sfârșitul anului, în Clinica de Oftalmologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași s-au făcut două transplanturi de cornee, în urma unei prelevări de la o persoană în moarte cerebrală, notează Mediafax.

Una dintre pacientele care a primit o cornee este o femeie de 50 de ani, care la vârsta de 3 ani a suferit o arsură chimică la ambii ochi. Femeia putea vedea foarte puțin cu ochiul stâng până în urmă cu un an, iar cu cel drept nu a mai văzut nimic de 47 de ani.

„Vedea doar lumina și ambii ochi erau afectați cu ceea ce se numește leucom cornean, adică corneea era albă în totalitate, în urma acelei arsuri. Pacienta în acest moment vede un 25%, este extrem de fericită, este prima dată când a putut să își vadă familia, să se poată să se uite la ea în oglindă, vă imaginați că ea nu are imaginea ei, practic. Este o pacientă care ne-a impresionat pe toți până la lacrimi, iar ea în fiecare zi când ne vedem nu contenește să mulțumească persoanei care a acceptat să doneze corneea și echipei din Clinica Oftalmologică, unde s-a efectuat transplantul”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Camelia Bogdanici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spirdon” Iași.

Cea de-a doua pacientă care a primit și ea cornee are 70 de ani și fusese diagnosticată cu distrofie Fuchs. „S-a făcut intervenția doar pe un ochi, are o vedere foarte bună, (…) aspectul organic și funcțional al ochiului este recuperat în totalitate”, a mai spus Camelia Bogdanici.

Cele două femei erau pe lista de așteptare de câțiva ani. În acest moment, pe lista de așteptare pentru un transplant de cornee, la Iași, sunt 104 persoane.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică