Un accident deosebit de grav s-a petrecut joi, în a doua zi de Crăciun, la ieșire din județul sibiu, către Valea Oltului. Două persoane au murit, iar altele trei primesc îngrijiri medicale. Traficul rutier în zona Lazaret este blocat complet.
UPDATE Medicii care au ajuns la fața locului au anunțat decesul a încă o persoană. Alte trei persoane sunt stabile. Un bărbat de 31 ani cu fractura de bazin si traumatism membru inferior este transportat la spital de ambulanța SAJ, iar echipajele Smurd transportă către UPU Sibiu două femei cu vârstele de aproximativ 21 și 22 de ani, conștiente, care prezintă diverse traumatisme.
Știre inițială Conducatoarea unui autoturism care circula spre Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate in curba la dreapta, pierde controlul directiei de deplasare, loveste parapetul din stanga, patrunde pe contrasens si intra in coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus.
ISU Sibiu intervine de urgență cu un echipaj Smurd, autospeciala de transport victime multiple și un echipaj de descarcerare.
La fața locului s-au identificat șapte persoane implicate dintre care una decedată, șoferul mașinii nevinovate.
In urma evaluării medicale și acordării asistenței medicale a rezultat după cum urmează: trei victime de cod galben, o victimă căreia îi se efectuează manevrele de resuscitare.La fața locului se află si doua echipaje SAJ.
Ffff proasta organizarea politiei romane, se circula doar in sensul Sibiu, avem o ora asteptand , nu stiu sa dea drumul alternand traficul in ambelele sensuri pt fluidez
Probleme…ce accident,ce…