Femeia de 34 de ani se pierduse în Munții Pirinei ai Gironei și după ce a fost recuperată de salmamontiști, a fost transferată la Spitalul Vall d’Hebron. Este episodul cel mai îndelungat de acest tip, fără sechele semnificative, înregistrat în Spania. Stopul cardiac cel mai îndelungat înregistrat până în prezent a durat opt ore și 40 de minute.
Audrey Mash, în vârstă de 34 de ani, are naționalitate britanică dar și-a căpătat un loc aparte în analele medicinei spaniole, cazul ei fiind pe larg dezbătut în presa iberică. Această profesoară de engleză, rezidentă în Barcelona, este persoana care mai mult de șase ore a fost în stop cardiac datorită unei hipotermii severe și a reușit să-și revină fără urmări importante, datorită coordonării între echipajele de salvatori și medicii Spitalului Vall d’Hebron (Barcelona). ”Este un caz excepțional în lume, stopul cardiac cel mai îndelungat documentat în Spania”, a afirmat Eduard Argudo, de la Serviciul de Medicină Intensivă al centrului sanitar.
”Nu-mi amintesc nimic din acel sfârșit de săptămână”, spunea Mash la Vall d’Hebron. Însoțită de soțul său, Rohan Schoeman, femeia a părăsit un refugiu din Pirineii Geronei, la ora 7.15 a zilei de 3 noiembrie, cu scopul de a atinge Vârful Torreneules, la 2.713 metri altitudine. La puțin timp, o schimbare bruscă a vremii i-a dezorientat. Mash a început să sufere din cauza frigului și vântului intens, rămânând inconștientă puțin după amiaza acelei zile.
Schoeman a reușit, datorită telefonului său, să transmită suficiente indicii – apeluri telefonice si fotografii primite de amicii cuplului – pentru ca salvamontiștii să ajungă la ora 15.40 la locul unde se aflau. Femeia care avea o temperatură corporală de 18 grade, a fost transferată cu elicopterul Serviciului de Urgențe Medicale (SEM) din Vall d’Hebron, unde a ajuns la ora 17.44. La aterizare inima sa nu bătea, plămânii și rinichii nu funcționau iar corpul nu dădea niciun semn de viață. Medicii totuși i-au administrat un tratament de ventilație mecanică, pentru a suplini funcția inimii și plămânilor. Deasemenea, aparatul i-a ridicat temperatura corporală prin încălzirea sângelui, până ce, ajunsă la 30 de grade, i s-a aplicat un șoc electric cu ajutorul unui defribilator, care a făcut ca inima să-i bată din nou la ora 21.46.
”O victimă hipotermică nu trebuie dată moartă până ce corpul său nu a fost încălzit”, afirmă Manuel Luis Avellanas Chavala, parafrazând un cunoscut citat medical. Acest medic era coordonator al Unității de Degerături și Patologii Montane al Spitalului General San Jorge din Huesca până în aprilie, anul trecut, când s-a pensionat si reușise să reanime în această provincie numeroși alpiniști cu trei sau patru ore de stop cardiac. ”Cazul acestei femei este relevant pentru că marchează un nou record în Spania, dar mai ales pentru că demonstrează coordonarea excelentă între echipele de salvamontiști și spital, ceea ce duce la salvarea vieților”, susține el.
Într-un articol publicat în ianuarie în revista ”Medicina Intensivă”, alături de alți medici, atât din spitalul său cât și din cel din Puigcerda (Girona), Avellanas compilează ” cazurile extreme de hipotermie accidentală și recuperare neurologică” publicate în lume. Stopul cardiac cel mai îndelungat a durat opt ore și 40 de minute, iar pacientul a reușit ”o recuperare completă cu excepția unui minim deficit de memorie semantică, ce nu i-a afectat viața obișnuită”. Temperatura cea mai scăzută documentată este de 13.7 grade în cazul unui excursionist care căzuse ”într-o râpă cu apă înghețată, suferise un stop cardiac de 45 de minute și reușise o recuperare neurologică completă”. Surse medicale menționează cazul, pe cale de a fi publicat într-o revistă științifică, al unui cetățean polonez a cărui temperatură corporală a coborât până la 12 grade.
Sunt miracole care intră ”în limitele vieții, pe care încă nu le cunoaștem”, explică Avellanas. ”La asta s-a ajuns acum. Pot surveni cazuri și mai grave. De fapt, în hipotermiile provocate de intervențiile chirurgicale pe inimă s-a ajuns și la 10 grade. Important este că, o persoană aflată în hipotermie severă, cu o bună coordonare a echipei medicale și a celei de salvare și cu tratament adecvat, are multe șanse de a reuși fără sechele”, adaugă el.
În studiul său Avellanas subliniază ”avansul substanțial” obținut în acest domeniu al medicinii: ”Mortalitatea intraspitalicească”, atunci când pacientul cu hipotermie a reușit să fie adus la un spital mare de către o echipă de salvare, ” a trecut de 53.4%, cât era în 2001, până la a fi nulă în 2012 cu o serie de 15 victime”.
Frigul este în aceste cazuri și amenințare și protector al vieții. Pentru fiecare grad care coboară corpul de la 33 de grade, activitatea cerebrală încetinește cu 6% și coboară frecvența cardiacă și respirația. Când temperatura coboară sub 20 de grade, nu mai sunt bătăi ale inimii și nici respirație iar organismul intră într-un fel de hibernare în care nu există consum de oxigen. Dacă temperatura continuă să coboare, persoana va muri, dar o anumită perioadă de timp de care nu știm cu exactitate, celulele nu suferă daune. Dacă corpul primește îngrijiri adecvate, supraviețuirea fără sechele neurologice poate fi totală”, mai adaugă.
Coordonarea este cea care salvează vieți
„Acest caz marchează linia viitorului: coordonarea între echipe”, insistă Miquel Lopez, șeful diviziei speciale a pompierilor. ”Aceste forțe de coordonare au un impact decisiv: fără ele nu ar exista profesioniști capabili de a se înfrunta cu astfel de cazuri”, adaugă Antoni Encinas, administratorul SEM.
În timpul internării sale în spital, medicii i-au provocat pacientei o ușoară hipotermie în timpul primelor 24 de ore, pentru a-i proteja creierul. Principala preocupare a medicilor care se ocupau de Mash era să nu sufere daune la trezire. Femeia nu prezintă nici în ziua de astăzi probleme neurologice, este practic recuperată și are o viață normală, cu excepția sensibilității și mișcării mâinilor, care continuă să fie afectate de frig. ”Persoanele care au trecut prin astfel de episoade pot suferi pierderi de memorie sau dereglări în coordonarea mișcărilor, dar majoritatea cazurilor sunt ușoare și nu presupun vreun obstacol în viața lor obișnuită”, adaugă Avellanas.
”Nu mi-am dat seama că viața mea era în pericol până nu m-am trezit aici”, a explicat Mash care a ieșit din spital pe propriile picioare după 11 zile. Englezoaica și-a petrecut primele zile în spital ”fără să știe prea bine ce se petrecea”. După ce au externat-o, afirmă ea, s-a informat despre consecințele unei hipotermii. ”Este incredibil că am supraviețuit. Sunt fericită”,a exclamat la conferința de presă ținută la Vall d’Hebron.
