VIDEO - Noutăți despre viitorul spital regional al Sibiului - Ce se întâmplă cu proiectul

Proiectul noului spital al Sibiului bate deocamdată pasul pe loc. A fost contestată licitația pentru atribuirea studiului de fezabilitate, iar până când situația nu se va lămuri proiectul stagnează. În paralel însă, consiliul Județean Sibiu continuă investițiile în spitalele din județ.

Daniela Cîmpean a declarat că încă de la începutul mandatului său investițiile în sănătatea sibiană au fost o prioritate. ”Am acordat prioritatea cestor investiții, pentru că am văzut câtă nevoie este de ele. Am încercat să direcționăm banii atât către reabilitări, dar și către dotări și angajări. Acum, de când am preluat madatul sunt făcute peste 200 de noi angajări în sistemul sanitar din Sibiu”

Președintele consiliului Județean explică de ce investițiile în corpurile de clădire au durat atât de mult. ”Până să înceapă efectiv lucrările în spate este o muncă asiduă. Trebuie pregătită documentația, făcute licitații, multe se contestă. Pentru multe corpuri de clădiri a trebuit să întocmim documentația pentru a le aduce în proprietatea noastră, și abia apoi am putut aplica pentru fonduri europene. Tot acest proces nu se face de azi pe mâine, e de durată și nu se vede”, spune Daniela Cîmpean. Pentru perioada următoare s-au încheiat deja contracte pentru reabilitarea și modernizarea UPU, se ba finaliza procedura de achiziție a aparaturii pentru ambulatoriul de specialitate. Dar, în același timp, se fac investiții în toate spitalele din județ.

În paralel cu aceste investiții se fac eforturi și pentru proiectul noului spital regional. Deocamdată însă lucrurile satu pe loc. ”A fost făcută licitația pentru acordarea studiului de fezabilitate, dar a fost contestată. Așa că pentru moment, până când nu va fi dată o soluție, trebuie să așteptăm. Apoi, vom încerca să dăm termene cât mai scurte, pentru că ne dorim ca proiectul să înceapă efectiv cât mai repede”, spune Daniela Cîmpean.

 

 

Ultima oră