razie în piețele din mediaș – au fost confiscate jucării, haine, cosmetice și bani

Piețele din Mediaș au fost luate la control, joi, de polițiști. Au fost confiscate 178 de jucării, 400 de articole de îmbrăcăminte și cosmetice, dar și suma de 800 de lei, nefiscalizată.

„În cursul zilei de 19 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, au desfășurat o acțiune specifică în scopul prevenirii, combaterii și descurajării faptelor ilegale din domeniul agro – alimentar și cel privind achizițiile sau livrările intracomunitare prin interpunerea în circuitele comerciale de “firme fantomă””, anunță IPJ Sibiu.

razie în piețele din mediaș – au fost confiscate jucării, haine, cosmetice și bani

Controalele au avut loc în piețele agroalimentare și în zonele adiacente acestora din municipiul Mediaș și au vizat îndeosebi:

– concordanța între stocurile scriptice și cele faptice de mărfuri aflate în gestiunea societăților comerciale;
– realitatea și legalitatea aprovizionărilor cu marfă, în special sub aspectul utilizării de către agenții economici de documente fiscale de proveniență ce au înscrise denumiri suspecte a fi societăți fantomă;
– deținerea de către societățiile comerciale de facturi fiscale sau alte documente cu regim special falsificate sau fără a avea dreptul să le pună în circulație;
– utilizarea de evidențe contabile duble, respectiv înscrisuri privind stocul real de marfă, debite ale clienților, restanțe către furnizori etc., ce nu se regăsesc în evidența contabilă a societății;
– utilizarea frauduloasă a avizelor de însotire a mărfurilor care sunt emise în numele unor societati comerciale de tip fantomă;
– realitatea cheltuielilor înregistrate în contabilitate.
– verificarea legalității emiterii certificatelor de producăror;
– verificarea modului de respectare a legislației privind sacrificarea și comercializarea animalelor;
-identificarea şi scoaterea din circuitul comecial a mărfurilor contrafăcute;

În urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat 20 de persoane juridice și o persoană fizică.
Cu această ocazie, s-au întocmit două dosare de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de contrafacere și s-au aplicat 4 sancțiuni contravenționale.
De asemenea, au fost confiscate 178 de jucării, 400 de articole de îmbrăcăminte și cosmetice, dar și suma de 800 de lei, nefiscalizată. Activitățile polițiștilor sibieni vor continua în perioada următoare, la nivelul întregului județ.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică