ARO-ul lui Ceaușescu a fost licitat cu aproape 40.000 de euro

ANAF a valorificat, prin licitație, mașina de teren ARO 304 care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu, cu 189.180 lei, notează Mediafax.

Mașina a fost evaluată la 137.500 lei, iar în luna ianuarie a fost organizată prima licitație, la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

Licitația a fost reluată în data de 18 decembrie 2019, prețul de pornire fiind diminuat conform prevederilor legale cu 25% față de prețul de evaluare, respectiv 103.125 lei.

Cei cinci ofertanți participanți la cea de-a doua licitație au supralicitat 16 pași, mașina fiind vândută cu 189.180 lei.

Mașina este un ARO 304, de culoare gri, fabricat în 1977, cu 72.453 km la bord, care i-a aparținut inițial lui Nicolae Ceaușescu și ulterior a fost confiscată de la omul de afaceri Ovidiu Tender.

Ultima oră