Alocațiile copiilor se vor dubla. Legea a fost votată

Camera Deputaților a votat dublarea alocațiilor pentru copii. Astfel, copiii între 2 și 18 ani vor primi 300 de lei, iar cei cu handicap 600 de lei.

Proiectul modifică Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Alocațiile copiilor se vor dubla. Legea a fost votată

Pentru acesta au votat 179 de deputați iar 29 s-au abținut.

Prin amendamentul propus la proiect de președintele Comisiei pentru muncă, deputatul PSD Adrian Solomon este prevăzută majorarea cuantumului alocației de stat pentru copii astfel:

– 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

– 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a cerut retrimiterea proiectului de lege care prevede dublarea alocațiilor pentru copii la comisie, susținând că nu există punctul de vedere al guvernului și fișă fiscală. Propunerea a fost însă respinsă.

Proiectul a fost adoptat de Senat pe 11 martie.

Camera Deputaților este for legislativ decizional în acest caz.

Astfel, propunerea legislativă va merge la Președinte pentru promulgare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică