Tinerii liberali sibieni donează sânge ca să strângă bani pentru familiile nevoiașe din Ghijașa de Jos

Organizația Municipală Sibiu a Tineretului Național Liberal desfășoară o acțiune prin care se dorește conștientizarea importanței donării de sânge la nivel comunitar.

În perioada 9-15 decembrie, în intervalul orar 8-13:00, membri TNL Municipiul Sibiu vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, pentru a dona sânge în sprijinul celor aflați în nevoie. Această acțiune este deschisă, astfel că orice sibian care dorește să se implice are posibilitatea să o facă, venind, în perioada sus-menționată, la Centrul de Transfuzii. Un număr mare de voluntari înseamnă o cantitate mai mare de sânge care poate, ulterior, salva un număr mai mare de vieți.
Sibienii care doresc să participe la acțiune alături de TNL Municipiul Sibiu trebuie să îndeplinească următoarele condiții medicale pentru a face posibilă donarea:
✓ vârsta între 18-60 ani;
✓ greutate peste 50 kg;
✓ fără intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
✓ fără consum de alcool sau grăsimi înainte cu 48 de ore de prezentarea la centrul de transfuzii;
✓ să nu se afle sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli psihice, boli renale sau boli endocrinologice;
✓ în cazul femeilor, acestea să nu se afle în perioada menstruală sau de sarcină;
✓ de asemenea, nu se poate dona dacă donatorul suferă sau a suferit de boli precum hepatita (indiferent de tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet, boli de piele, boli de inimă sau cancer.
După data de 15 decembrie, cu voucherele obținute în urma acțiunii de donare de sânge, membrii TNL Sibiu vor desfășura încă o acțiune caritabilă. Se vor deplasa în localitatea Ghijașa de Jos din județul Sibiu unde vor dărui alimente, dulciuri, jucării și bunuri unor familii nevoiașe. Acest eveniment va avea loc pe data de 21 decembrie 2019, fiind, de asemenea, deschis și pentru alți sibieni care vor să se alăture. Cine dorește să contribuie la acest demers, se poate deplasa pe strada Fabricii, numărul 2, la sediul PNL, locul unde toate materialele vor fi strânse în vederea deplasării la
Ghijasa de Jos.
„TNL Municipiul Sibiu, organizația de tineret a Partidului Național Liberal Sibiu, desfășoară și în acest an o acțiune de Crăciun prin care noi, tinerii liberali sibieni, încercăm să contribuim la creșterea nivelului de conștientizare a nevoii de a dona sânge și totodată încercăm să aducem un zâmbet pe buzele copiilor nevoiași din județ, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În acest moment am început să strângem cadouri și lucruri de care noi considerăm că pot avea nevoie copiii. Pe această cale,
invit toți sibienii alături de noi în acest demers și le transmit că printr-un gest mic putem salva viețile celor ce au nevoie de sânge și putem să aducem și un zâmbet copiilor mai puțin norocoși, acum, în prag de sărbători”, spune Alexandru Boboia, Președinte TNL Sibiu.

Tinerii liberali sibieni donează sânge ca să strângă bani pentru familiile nevoiașe din Ghijașa de Jos

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Foarte frumos gestul acestos tineri, respect ! Imi place sa vad implicare si in randul tinerilor ca in ultima perioada tinerii sunt mai puntini implicati in acte de caritate.