Sibian dat în urmărire națională, prins la Aiud - E cercetat pentru înșelăciune și contrabandă
FOTO arhivă

Un bărbat din Cisnădie, dat în urmărire națională, a fost depistat de polițiștii din Aiud. Acesta este cercetat pentru complicitate la înșelăciune și contrabandă calificată.

Polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud l-au depistat și reținut, pe raza municipiului Aiud, pe un bărbat de 36 de ani, din Cisnădie, județul Sibiu, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis, la data de 28.11.2019, de Tribunalul Hunedoara, notează aiudinfo.ro.

Bărbatul avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de patru ani și două luni închisoare, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune și contrabandă calificată.

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei.

Sursa: aiudinfo.ro

Ultima oră