Bolnavii de cancer veniți la Sibiu pentru radioterapie pot sta gratis în casa celor de la „Sus Inima”
FOTO: Facebook SUS INIMA

Asociația „Sus Inima” a închiriat o casă și o pune la dispoziția bolnavilor de cancer veniți la Sibiu din alte județe pentru radioterapie. Casa este însă neîncăpătoare pentru zecile de pacienți veniți zilnic la tratament.

Aproximativ 90 de bolnavi vin zilnic la tratament din județele Sibiu, Vâlcea, Hunedoara și Alba, prezentându-se la singurul aparat de radioterapie din cele patru județe, notează Agerpres. Acesta se află în curtea Spitalului Județean Sibiu.

Fiindcă majoritatea pacienților trebuie să facă radioterapie zilnic, timp de cel puțin trei săptămâni, și nu își permit să meargă acasă ori să închirieze o cameră la un hotel, Asociația „Sus Inima” a închiriat o casă și îi găzduiește, gratuit, pe cei care au nevoie. Săptămâna aceasta toată casa este plină.

„Aparatul de radioterapie este folosit pe zi de 90 de pacienţi. Asta înseamnă că, din aceştia 90, să presupunem că jumătate sunt din Sibiu, jumătate sunt veniţi. 50 de pacienţi pe zi să îi ţii cazaţi câte trei până la şase săptămâni, nu ai cum, că nu îţi încap”, a explicat Carmen Chindriş pentru Agerpres.

Potrivit acesteia, de luni, zilnic, toate cele şapte paturi din casa închiriată de Asociaţia „Sus Inima” sunt puse la dispoziţia bolnavilor de cancer, gratis. Din octombrie, când a fost inaugurată această casă pentru bolnavii de cancer şi până acum, 16 pacienţi s-au cazat aici.

Asociaţia „Sus Inima” este singura din judeţ care a închiriat o casă aproape de aparatul de radioterapie, ca să-i ajute pe pacienţii bolnavii de cancer. Asemenea case există şi în Cluj-Napoca, municipiu în care merg la radioterapie o parte din pacienţii din judeţele Hunedoara şi Alba.

„Asta e problema, că este un aparat de radioterapie la patru judeţe. Vâlcea, Hunedoara şi Alba nu au în jurul nostru. Vâlcea vine aproape toată la noi, Hunedoara şi Alba se împart cu Clujul. (…) Cei din Cluj îşi iau acum cea de a treia casă ca să poată să ajute”, a adăugat Carmen Chindriş.

Casa Sus Inima se află pe str. Constantin Noica, la nr. 26 în Sibiu, la o distanţă de 6 minute de mers pe jos, de Spitalul Judeţean Sibiu. Are o suprafaţă de 150 mp şi o grădină de 420 mp. Casa Sus Inima are următoarele dotări şi facilităţi: 1 birou; 7 paturi; 3 băi; 1 bucătărie completă, utilată şi dotată cu aparatură modernă ;1 sufragerie şi o grădină comună ca spaţii de relaxare.

Pentru a plăti chiria şi întreţinerea casei pusă la dispoziție bolnavilor de cancer, asociaţia face diverse activităţi ca să facă rost de bani. Unul din cei care au fondat această asociaţia şi o sprijină constant cu fonduri este preotul Constantin Necula, care donează bani din evenimentele pe care le organizează, pentru bolnavii oncologici.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică