VIDEO Faimoasa banană lipită cu bandă adezivă pe un perete a fost mâncată - A costat 120.000 de dolari

Faimoasa banană lipită cu bandă adezivă pe un perete și vândută cu 120.000 de dolari a fost mâncată.

Artistul David Datuna a postat pe Facebook un filmuleţ, intitulat „Artist Flămând”, în care poate fi văzut luând banana de pe perete şi mâncând-o sub privirile mirate ale celor prezenţi, notează Agerpres.

„Iubesc operele de artă ale lui Maurizio Cattelan şi ador această instalaţie. Este foarte delicioasă”, a scris Datuna în postare.

Banana făcea parte dintr-o instalaţie creată de Maurizio Cattelan, un artist italian cunoscut pentru creaţiile sale mai puţin obişnuite, cum ar fi un vas de toaletă din aur de 18 carate, în valoare de circa 6 milioane de dolari, care a fost furat în timp ce era expus la Londra.

Denumită „Comedian”, opera de artă vândută pentru 120.000 de dolari consta într-o banană cumpărată dintr-un magazin alimentar din Miami şi apoi lipită de un perete folosind bandă adezivă. Au existat trei exponate de acest fel, a precizat galeria de artă Perrotin, care le-a pus în vânzare. Potrivit lui Lucien Terras, unul dintre responsabilii galeriei, prin consumarea bananei, Datuna nu a distrus opera de artă, în condiţiile în care cumpărătorii acesteia au achiziţionat un certificat care le conferă proprietate asupra ideii instalaţiei, fructele fizice fiind menite să fie înlocuite.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică