ULBS, decorată cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler de Președintele României
foto: arhivă

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a fost decorată, vineri, cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei de decorare a unor cadre militare și personal civil cu prilejul Zilei Naționale a României. ULBS, decorată cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler de Președintele României

Ceremonia a avut loc în 29 noiembrie 2019, la Palatul Cotroceni, iar Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a fost reprezentată de rectorul Ioan Bondrea. ”Această distincţie este acordată Universităţii noastre, întregii comunităţi academice. Este o apreciere elogioasă a ceea ce înseamnă Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în lumea academică şi ştiinţifică naţională şi internaţională, o apreciere a rolului ei esenţial pe care îl are în dezvoltarea Sibiului”, a declarat prof. univ.dr. ing. Ioan Bondrea. ULBS, decorată cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler de Președintele României

Mesajul complet al rectorului Ioan Bondrea, adresat întregii comunități academice a ULBS:
Stimaţi colegi, dragi studenţi,
Stimaţi membri ai comunităţii academice din Sibiu,

Am avut deosebita onoare şi bucurie de a primi, din partea Excelenţei Sale Domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României, Ordinul Meritul pentru Învățământ in grad de Cavaler acordată Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Această distincţie este acordată Universităţii noastre, întregii comunităţi academice. Este o apreciere elogioasă a ceea ce înseamnă Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în lumea academică şi ştiinţifică naţională şi internaţională, o apreciere a rolului ei esenţial pe care îl are în dezvoltarea Sibiului.

Cu această ocazie, ne îndreptăm gândurile pline de recunoștință spre cei care, pe perioada celor 50 de ani de existenţă ULBS, au muncit şi s-au dăruit acestei instituţii, spre cei care, prin excelenţă şi devotament, au construit şi construiesc această Universitate, spre cei care, prin vocaţie, au pregătit generaţii şi generaţii de studenţi, spre cei care modelează tânăra generaţie.

Ce înseamnă cei 50 de ani? Un drum sinuos, cu dificultăţi şi succese, cu provocări şi împliniri. Vârsta aceasta este rodul eforturilor depuse, de-a lungul anilor, de toţi cei care au făcut parte din corpul de conducere, corpul profesoral şi administrativ, studenţi. Cei care au trecut pragul facultăţilor noastre au găsit aici dascăli care, dincolo de menirea formării lor profesionale, s-au dovedit a fi adevăraţi îndrumători spirituali, surse de cunoaştere, dar şi de umanitate.

Dragi colegi, în calitate de rector al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu preţuire şi recunoştinţă VĂ MULŢUMESC pentru tot ce realizaţi în Universitate!
Vă doresc multă sănătate, bucurie, inspiraţie şi frumoase realizări şi în viitor!
La mulţi ani, ULBS!
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Ultima oră