Marijuana pe cale de a deveni legală în România in scopuri medicale

Folosirea canabisului in scopuri medicale fost aprobată de Senat  tacit, în şedinţa plenului de marţi. Proiectul de lege care prevede reglementarea folosirii canabisului şi derivatelor acestuia în scopuri medicale devine lege daca trece informeazăsi de Camera Deputaților, potrivit Agerpres.

Nota de adoptare tacită pentru acest act normativ, pentru care termenul de dezbatere şi vot în prima Cameră sesizată s-a împlinit pe 30 octombrie, a fost citită, în plen, de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

Actul normativ reglementează „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis şi ale substanţelor preparate pe baza acestor plante”.

Prin propunerea legislativă, iniţiată de 87 de parlamentari preponderent PSD, este înfiinţată Agenţia naţională privind utilizarea plantelor de canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătăţii, care să autorizeze creşterea şi vânzarea canabisului şi a medicamentelor din această plantă în farmacii şi condiţiile de prescriere medicală.

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională privind Canabisul, achiziţionează toată producţia internă de plante de canabis, substanţe şi preparate ce conţin canabis şi asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate.

„Prescripţia medicală pentru plantele de canabis, substanţele şi preparatele ce conţin canabis poate fi emisă, pentru tratamentul în ambulatoriu, de medicii specialişti sau, după caz, medici veterinari, în scop medical, oricărui pacient în legătură cu care medicul specialist consideră necesar preparatul respectiv ca tratament”, stipulează proiectul de lege.

Ministerul Agriculturii ar urma să stabilească, prin ordin, condiţiile de cultivare a plantei de canabis şi criteriile privind calitatea culturilor.

„Activităţile de producere, fabricare, depozitare, comerţ, intermediere, deţinere şi distribuire, în vederea utilizării în domeniul medical, a plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis sunt interzise fără autorizaţia eliberată de Ministerul Sănătăţii”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Ultima oră