Prezența la vot la ora 15.00 - Sibienii s-au mobilizat ceva mai bine

Sibienii au ieșit la vot în ultimele ore, astfel că prezența la ora 15 a depășit 44%. Mai sunt încă șase ore în care vă puteți exprima opțiunea. 

44,22% dintre sibieni și-au exprimat opțiunea politică până la ora 15. Dintre aceștia 50.571au votat pe listele permanente, iar 10.577 pe listele suplimentare. 497 de sibieni au introdus buletinul de vot în urna mobilă pe care au solicitat-o.

Prezența la vot la ora 15.00 - Sibienii s-au mobilizat ceva mai bine

Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot la ora 15.00 a fost de 31,39%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când la aceeași oră, prezența a fost de 29,2%.

Potrivit datelor BEC, s-au prezentat la urne, până la ora 15.00, 5.719.976 de alegători, dintre care 3.304.937 în mediul urban și 2.415.039 în mediul rural.

Județe fruntașe: Ilfov (40,1%), Brașov (36%), Cluj (35,9%).

Județe codașe: Harghita (13,8%), Covasna (15,3%), Satu Mare (22,8%).

În București, prezența, la ora 15.00, a fost de 32,6%.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența, la ora 15.00, a fost de 29,2%.

Nu există date comparative cu anul 2014.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică