Meteorologii de la ANM au anunțat că pentru acest sfârșit de săptămână avem parte de vreme închisă în aproape toată țara, fiind așteptate ploi în anumite zone. Vremea se va încălzi ușor începând de duminică, iar în Capitală, în ziua alegerilor, vor fi temperaturi maxime de 8-9 grade Celsius.
Sâmbătă, vremea va fi închisă și rece în aproape toată țara, cu condiții de ploaie în est, sud și parțial în centrul țării. De duminică, spun meteorologii, vremea se va încălzi ușor, iar în Capitală vor fi temperaturi maxime de 8-9 grade.
„Sâmbătă, în sudul, estul și parțial în centrul țării, vremea va fi închisă, rece, și se vor semnala precipitații prodominant sub formă de ploaie, iar local, în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, în zona montană, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, vor mai fi condiții de polei. În restul teritoriului temperaturile vor fi apropiate de cele normale, iar cerul va fi variabil. Temepraturile maxime se vor încadra între minus un grad în nordul Moldovei și 13 grade în zona deluroasă din Banat și Crișana, iar minimele vor fi cuprisse între minus 2 și 8 grade Celsius”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Potrivit meteorologului, în zona Capitalei, sâmbătă va fi o vreme închisă și rece, iar pe parcursul zilei vor fi condiții de lapoviță și vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5 grade, iar minima de 3 grade.
„Duminică, vremea se va încălzi ușor, temperaturile maxime fiind de până la 15 grade în Banat și Crișana, iar în Moldova 1 grad. În Capitală, vremea se va încălzi ușor, iar maxima va fi de 8-9 grade, cu