FC Hermannstadt va juca în deplasare contra celor de la Universitatea Craiova. Va fi un duel în premieră între doi antrenori recunoscuți în fotbalul românesc, dar și între doi foști colaboratori la Echipa Națională de Fotbal a României. Fostul selecționer, Victor Pițurcă, managerul U Craiova, l-a avut ca secund pe Eugen Neagoe, antrenorul principal al A.F.C. Hermannstadt. Nu va fi, însă și un duel față în față la propriu, întrucât Eugen Neagoe este suspendat pentru următoarele două etape, după ce a primit cartonaș roșu în meciul cu F.C. Viitorul.
,,Nici nu trebuie să mai spunem că avem un meci în deplasare, fiindcă numai în deplasare am jucat până acum! Bine că în acest moment vom beneficia și noi de un gazon foarte, foarte bun. Rămâne de văzut cum v-a reacționa echipa. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din campionat, cu un antrenor foarte, foarte valoros. La Craiova este un gazon foarte bun, un stadion frumos, în care vor fi prezenți, probabil, 25.000 de suporteri. Craiova poate alinia în orice moment două echipe competitive. Nu va fi ușor deloc! Așa cum i-am văzut pe băieții noștri în ultima săptămână, pot spune că s-au pregătit bine, mai ales după un rezultat nemeritat cu Viitorul. În acel meci meritam mult mai mult. Cu U Craiova vom alinia cea mai bună formulă de echipă. Voi fi lângă băieții noștri, chiar dacă voi face acest lucru din tribună.”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul principal al A.F.C. Hermannstadt
Petrișor Petrescu, suspendat, și Romario Pires, accidentat, nu vor face deplasarea la Craiova alături de FCH. În schimb, fundașul din Guyana, Kevin Rimane, transferat în acest sezon de la PSG, este apt de joc, după ce a lipsit aproape două luni în urma unei accidentări suferită ntr-un meci de Cupa României.
,,Ne așteaptă un joc dificil. Întâlnim o echipă foarte bună, cu un antrenor experimentat, cu care eu am lucrat și față de care am tot respectul. Știu cum pregătește Victor Pițurcă jocurile, adică mereu la victorie. Ei și-au refăcut gazonul, care este unul foarte, foarte bun acum. Vor fi împinși de la spate și de un public fanatic. Dar și noi am avut o atitudine bună în ultimele două jocuri, pe care puteam să le câștigăm. Sper să intrăm bine în joc și cu U Craiova și să ne luptăm pentru fiecare minge.”, a declarat Srgian Luchin, fundaș A.F.C. Hermannstadt
U Craiova – A.F.C. Hermannstadt va avea loc pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminică seara, 24.11.2019, începând cu ora 19:30.