FOTO Spitalul TBC din Sibiu cere bani pentru tratarea fumătorilor care vor să renunţe la ţigări

Directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, dr. Ioan Drăghilă, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că va cere Ministerului Sănătăţii să dea din nou bani pentru tratamentul fumătorilor care vor să renunţe la ţigări. Există tratament care să-i ajute pe fumători să renunţe la ţigări. Un asemenea tratament costă lunar şi 400 de lei, adică cât ar costa şi ţigările pe care le fumează un pacient.

E nevoie de sprijin, tratament şi psiholog ca să ajuţi un fumător să renunţe la ţigări 

Doctorul Ioan Drăghilă directorul medical de la Spitalul TBC din Sibiu spune că ar fi de un real folos, dacă statul ar relua finanţarea tratamentului pentru pacienţii care vor să se lase de fumat. Mai ales că banii proveneau fix din taxa pe care statul o ia din viciul acestor pacienţi, din ţigări. „Doctoriţa Rădulescu şi cu mine am lucrat pe acest program vreo doi ani de zile şi programul a mers. Am avut şi succese. Unii au reuşit să s-au lăsat, alţii s-au apucat”, a spus marţi, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, dr. Ioan Drăghilă.

O treime din pacienţii de la TBC au BPOC. Principala cauză a bolii e fumatul

În prezent, o treime din pacienţii consultaţi în spitalul de specialitate din Sibiu, sunt depistaţi cu Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). Principala cauză a acestei boli este fumatul. „O treime din consultaţiile ambulatorii, consultaţii iniţiale şi consultaţii de control sunt adresate acestei afecţiuni. (…) În ceea ce priveşte pacienţii spitalizaţi, din cele aproximativ 2.500 de pacienţi internaţi pe an, cam 400 sunt pacienţi cu BPOC”, a mai declarat dr. Ioan Drăghilă.

Dr. Ioan Drăghilă: „Ţigara este un drog. E greu de renunţat”

„Ţigara este un drog, nicotina este un drog, e greu de renunţat. În cadrul spitalului noi am avut şi un programe de renunţare la fumat şi le promovez şi în continuare. Problema este că nu mai beneficiem de finanţarea pe care am avut-o cândva, cu ani în urmă, când, din taxa pe viciu s-au asigurat medicamentele necesare pentru a da un sprijin persoanelor care doreau să renunţe la fumat. La ora actuală, persoanele respective trebuie să îşi plătească integral medicaţia, lucru care este contra productiv. Pentru pacient este mult mai simplu, zice „las că iau ţigara”, a spus dr. Ioan Drăghilă.

Tratamentul de renunţare la fumat nu se compensează. Costă 400 de lei lunar timp de trei luni

„Ca şi costuri, eu le spun pacienţilor că banii pe care îi dau pe ţigări pentru o lună, sunt banii cu care îşi pot procura medicaţia. Iar durata tratamentului (…) este cam de două – trei luni”, a arătat dr. Ioan Drăghilă. Acesta a spus că în jur de 400 de lei costă lunar tratamentul ca să renunţi la fumat.

E nevoie de un psiholog permanent la Spitalul TBC

Directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, dr. Ioan Drăghilă, spune că este nevoie şi să fie angajat un psiholog cu contract permanent, ca să-i ajute pe medici să-i convingă pe pacienţi să renunţe la fumat. „Problema care este: la consultaţia iniţială, pe lângă medic, ar fi bine să beneficiem şi de sprijinul unui psiholog. (…) Pacientul la prima evaluare trebuie să conştientizeze că este spre binele lui ca să renunţe la fumat”, a spus dr. Ioan Drăghilă.

Ultima oră