Tânăr fără permis la volanul unui tractor în Jina - Venea de la furat de lemne
Foto Arhivă

Un tânăr din Jina a fost depistat de polițiști la volanul unui tractor care tracta două căruțe pline cu lemne. Acesta nu avea permis de conducere, iar materialul lemnos era furat.

„În data de 15.11.2019, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Poiana Sibiului au oprit pentru control în trafic, pe raza localității Jina, un tractor care tracta două remorci (atelaje hipo), încărcate cu material lemnos”, spune Luciana Lazăr purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Tânăr fără permis la volanul unui tractor în Jina - Venea de la furat de lemne

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul care conducea tractorul, un localnic în vârstă de 19 ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

Referitor la materialul lemnos, polițiștii au stabilit că transporta 2 mc de molid pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente justificative de transport și/sau proveniență. În aceste condiții s-a procedat la confiscarea și predarea materialului lemnos reprezentanților Ocolului Silvic Jina, precum și aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 5.000 de lei conform Legii nr. 171/2010, republicată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier, respectiv de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (art. 335 alin (1) din Codul Penal).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică