Coordonatorii de transplant de la Sibiu ”România are potențial în acest domeniu”

Între 11-13 noiembrie a avut loc la București cea de-a IX-a Reuniune națională a tuturor coordonatorilor de transplant din România și a persoanelor responsabile cu identificarea donatorilor potenţiali aflaţi în moarte cerebrală (KDP).

La eveniment au participat și reprezentanții SCJU Sibiu, angrenați în activitatea de transplant: Dr. Tiberiu Toabeș, coordonatorul local de transplant respectiv Dr. Mihai Sava, medicul șef al Secție Clinice ATI, care are calitatea de „key donation person” (KDP) și identifică potențialii donatori având apoi rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării. Alături de numeroase personalități din lumea medicală cum ar fi Prof. Irinel Popescu, Prof. Dr. Francis Delmonico, directorul medical al Băncii de Organe din New England, Dr. Igor Codreanu – Agenţia de Transplant Moldova, Mr. Rossen Ivanov – Agenţia Medicală de Supervizare Bulgaria și Dr. Radu Zamfir, Directorul Agenției Naționale de Transplant, medicii sibieni au discutat și au dezbătut cele mai importante aspecte privind activitatea de transplant din România. La eveniment a participat și ministrul Sănătății, Dr. Victor Costache.

Coordonatorii de transplant de la Sibiu ”România are potențial în acest domeniu”

“A fost o întâlnire deosebit de utilă în cadrul căreia au fost prezentate datele privind situația actuală a transplantelor efectuate în România precum și măsurile ce trebuie implementate în vederea creșterii numărului de donatori și salvării unui număr sporit de vieți. Putem spune că lucrurile merg spre bine în această activitate ca urmare a eforturilor pe care le întreprindem în centrele acreditate pentru prelevarea de organe, printre care și SCJU Sibiu”, a explicat Dr. Tiberiu Toabeș, coordonatorul local de transplant.

În raportul prezentat participanților de către ANT a fost subliniat faptul că, în anul 2019, numărul donatorilor din România a crescut. Mai exact, au fost identificați 210 donatori în moarte cerebrală, din care 65 au devenit donatori reali. La nivel național au fost realizate 6 transplanturi de cord, 3 de plămân, 48 de transplanturi de ficat și 115 de rinichi. Către Eurotransplant au fost exportate o grefă de ficat, 4 grefe pulmonare și 4 de cord.
În cadrul SCJU Sibiu, în 2019 s-a realizat o prelevare de organe, de la o pacientă aflată în moarte cerebrală, fapt care include spitalul sibian în lista celor 11 spitale din țară care au avut între 1 și 4 donatori.

“Există un mare potențial pe care România îl are pentru de dezvoltarea acestui domeniu, lucru subliniat de toți participanții. Pentru a putea exploata acest potențial s-a concluzionat că trebuie pus accentul pe doi factori esențiali: consimțământul familiei și rata spitalelor participante. În acest sens, se dorește abordarea unei strategii prin care care Programului Naţional de Transplant să fie implementat în toate spitalele judeţene de urgenţă din ţară. Ne bucurăm că SCJU Sibiu este deja parte în acest proces, fiind acreditat pentru activitatea de prelevare de organe și țesuturi prin decizia Agenției naționale de Transplant 57/17.12.2018, și sperăm să creștem numărul de donatori în viitorul apropiat”, precizează Dr. Tiberiu Toabeș.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică