Ministrul Sănătăţii, dr. Costache de la Polisano refuză să vorbească despre postul dorit la spitalul public

Ministrul Sănătăţii, chirurgul Victor Costache, director medical la clinica privată din Sibiu, Polisano Medlife s-a înscris la concursul pentru unicul post de chirurg cardiovascular, scos la concurs de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Întrebat de două ori despre acest post şi interesul manifestat ca să lucreze în spitalul public din Sibiu, dr. Costache a refuzat să vorbească pe acest subiect cu presa.

Ministrul Sănătăţii, dr. Victor Costache, refuză să vorbească despre concursul de la spitalul public

Ministrul Sănătăţii, dr. Costache de la Polisano refuză să vorbească despre postul dorit la spitalul public

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu a făcut numeroase investiţii şi a angajat în 2019, cu un contract de colaborare, pe dr. Gabriela Cozmanciuc, renumită în străinătate, unde a mai operat, fiind chiar prima femeie medic român care a făcut un transplant de inimă. Recent, spitalul sibian a scos la concurs un post de chirurg cardiovascular, la care s-au înscris doi medici: dr. Cozmanciuc care operează deja în spitalul public şi actualul ministru al Sănătăţii, dr. Victor Costache, care operează în privat. Întrebat de două ori, ultima dată sâmbătă, despre concursul şi interesul său pentru postul de la spitalul public, dr. Costache a refuzat să spună ceva. Sâmbătă, ministrul Costache aflat la Sibiu cu preşedintele Colegiului Medicilor din România, a convocat de urgenţă o conferinţă de presă, în care a dorit să transmită un singur mesaj: un apel la calm în cazul scandalului de la Brăila, unde a murit o tânără mamă de 19 ani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică