Un bărbat a fost depistat la volanul unui autoturism în Chirpăr, deși nu avea permis de conducere. Omul era și beat.
„La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 19,00, în localitatea Chirpăr, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 46 de ani”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică a prezentat o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.