noi detalii despre bătaia cu săbii și topoare de la sibiu - ce s-a întâmplat în gușterița

A fost o noapte sângeroasă la Sibiu. Două familii de romi s-au luat la bătaie în Gușterița. Vorbim despre o bătaie cruntă: cu săbii, topoare, cuțite și spray-uri paralizante. 

De ce s-au bătut cele două familii
Echipaje de poliție, jandarmi și echipaje medicale au fost solicitate, joi seara, pe strada Oltețului din Sibiu, după ce un scandal monstru a izbucnit între două familii de romi. Motivul încăierării este de-a dreptul inimaginabil: copiii cei mici ai familiilor s-au certat între ei, motiv pentru care părinții au zis că trebuie să le facă dreptate.

Așa a început atacul. De la ceartă și înjurături până la lovituri a fost un singur pas. Imaginile de pe Oltețului par a fi desprinse din Vestul Sălbatic. Fiecare s-a luptat cu ce a apucat: cu săbii, topoare, cuțite și cu spray paralizant.

Bărbat de 26 de ani rănit grav
În total, zece persoane au fost implicate în scandal. Șase dintre ele au fugit până să intervină polițiștii și jandarmii. La fața locului a rămas și un tânăr de 26 de ani, care a fost rănit grav. Acesta a suferit, în urma loviturilor, un traumatism cranio-cerebral acut cu mai multe plăgi sângerânde. Tânărul a fost dus de urgență la spital cu ambulanța.

CITEȘTE ȘI: Intervenție masivă a jandarmilor și Poliției în Gușterița după un apel la 112

S-au ales cu dosar penal
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și aplicarea măsurilor legale în consecință.

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu