Începe sezonul de schi - Când se dă drumul la distracție la Arena Platoș
FOTO arhivă

Final de lună cu surprize. La Arena Platoș se deschide sezonul de iarnă. Sibienii sunt așteptați să participe la un concurs de schi și snowboard, dar și la o mega petrecere.

Sezonul de schi la Arena Platoș Păltiniș se deschide pe 30 noiembrie.

Pe timpul zilei se desfășoară concursul de Ski și Snowboard #Jibbing pentru amatori și profesioniști. „Fiind primul concurs din sezon așteptăm concurenți din toată țara, știm că sunt motivați și cu poftă de dat, așadar pregătim un set-up pe măsură!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului Get United 2019.

SET-UP

  • Pentru concursul de Jibbing #amatori se pregătește un set-up compus din fun-boxuri. Pentru concurenții din acestă categorie casca de protecție este obligatorie.
  • Pentru concursul de Jibbing #pro se pregătește un set-up compus din mai multe țevi.

„Îi așteptăm și pe cei care vor să facă primul contact cu snowboardul – pentru aceștia punem la dispoziție instructori de snowboard și echipament de snowboard Burton din gama Learn to Ride care sunt disponibile începând cu acest sezon la Centru de Închirirei Arena Platoș Păltiniș”, mai spun organizatorii pe Facebook.

PROGRAM Get United:
11:00 Antrenamente
13:00 Concurs amatori
15:00 Concurs pro
21:00 Party on, în Apres Ski Bar

PARTY:
La petrecere sunt așteptați STF, K-LU și Funky Drop. Taxa de intrare la party este 10 lei.

STF vine din lumea free-skiing și creează prin muzica aleasă atmosfera de petrecere specifică scenei sporturilor de acțiune. K-LU ridică nivelul petrecerii surprinzând mereu cu piese muzicale noi mixate în stilul specific. FunkyDrop continuă petrecerea cu ritmuri de dans și cu atmosferă de voie bună.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică