Sibiul, județul unde bețivii n-au frică de polițiști – Zeci de șoferi au tras la măsea în weekend
Foto: arhivă

Plin de inconștienți în trafic în weekend. Polițiștii sibieni au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 39 de permise de conducere, dintre care 14 pentru conducere sub influența alcoolului, au retras 19 certificate de înmatriculare și au aplicat 415 amenzi în valoare de 124.000 de lei.

Șoferii băuți prinși la volan nu au fost iertați de polițiștii sibieni, astfel că, la data de 1 noiembrie, în jurul orei 19,30, în localitatea Sadu, un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost depistat conducând un autoturism în timp ce avea o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sibiul, județul unde bețivii n-au frică de polițiști – Zeci de șoferi au tras la măsea în weekend

În seara zilei de 2 noiembrie, în jurul orei 23,00, pe DJ 105P, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus dinspre Cârțișoara spre Arpașu de Sus de către un sibian în vârstă de 67 de ani. În urma testării alcoolscopice a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 3 noiembrie, în jurul orei 08,00, pe DN 14, în localitatea Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un ansamblu tir condus de către un hunedorean în vârstă de 46 de ani. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 09,30, în orașul Avrig, pe strada Bisericii, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un sibian în vârstă de 26 de ani, al cărui rezultat la testarea cu aparatul etilotest a fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot duminică, în jurul orei 21,30, un bărbat din Laslea, în vârstă de 27 de ani, a condus un autoturism pe raza localității de domiciliu având o alcoolemie în aerul expirat de 0,42 mg/l.

La data de 4 noiembrie, în jurul orei 00,30, în orașul Avrig, un alt șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în Laslea, a prezentat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Toți șoferii amintiți mai sus au fost conduși la unități medicale unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. În consecință, în cazul tuturor s-au deschis dosare de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, în conformitate cu prevederile articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică