sibienii sunt „darnici” – au de plătit amenzi de 69.000 de lei după ce au comis diferite infracțiuni în weekend
FOTO arhivă

În primele două zile din noiembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Sibiu, împreună cu polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au desfășurat o amplă acțiune pe linia prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și contravențional de pe raza județului Sibiu.

Printre obiectivele acestei acțiuni derulate în sistem integrat amintim: prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, aplanarea stărilor conflictuale, identificarea persoanelor care săvârșesc contravenții sau infracțiuni pe linie judiciară și rutieră, impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe parcursul celor două zile, în județul Sibiu, cei 164 de polițiști au verificat 602 autovehicule, 660 de persoane și 30 de societăți comerciale.

Cu această ocazie, au fost constatate 16 infracțiuni și au fost aplicate 226 de sancțiuni contravenționale, majoritatea la regimul rutier, în valoare de 69.000 de lei. Au fost confiscate produse cosmetice (parfumuri) în valoare de 300 de lei. Au fost aplanate 12 stări conflictuale.

Acțiunile polițiștilor sibieni continuă în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Ultima oră

Comentariul meu