accidentul mortal de la cârţişoara: un copil a scăpat după ce s-a ascuns după un stâlp

Un băiat a reuşit să scape din accidentul mortal de joi seara, de la Cârţişoara, după ce a reuşit să se ascundă de maşina care venea spre el, după un stâlp. Copilul a fost dus în cursul nopţii la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, pentru că acuza dureri la un picior, însă a fost externat, după ce s-a constatat că nu are nicio rană. Un alt băieţel de 7 ani şi mama sa, o tânără de 30 de ani, au fost omorâţi de şoferul beat şi fără permis care a cauzat accidentul.

Un băiat a fost salvat de la moarte de un stâlp

Iniţial s-a crezut că şoferul beat şi fără permis din Cisnădie a ucis joi seara, trei copii. Ulterior, salvatorii s-au lămurit că a omorât un copil, pe mama sa şi mai există un băiat care era cu aceştia, care a scăpat cu viaţă. Un stâlp i-a salvat viaţa copilului care trăieşte după accidentul mortal de pe Transfăgărăşan. „Copilul de 13 ani nu a fost lovit de mașină, adăpostind-se după un stâlp. Nu are niciun fel de leziune. A plecat acasă pe răspunderea mamei”, a precizat directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Sibiu, dr. Ciprian Şofariu. Şoferul care mai fusese prins în urmă cu trei săptămâni că nu are permis, a fost arestat, potrivit Poliţiei.

Ultima oră

Comentariul meu