Pesta porcină face victime s-a extins în judeţul Sibiu şi face victime şi în rândul animalelor sălbatice. Specialiştii au găsit un porc mistreţ mort din cauza pestei, în pădurea din apropierea localităţii Şura Mică, unde este focar de boală. Marţi seara, boala a fost confimată de laboratorul din Cluj-Napoca şi în cursul dimineţii a fost trimistă şi la laboratorul de la Bucureşti.
Mistreţ ucis de pesta porcină aproape de Şura Mică
„Astăzi stăm cu focar declarat la Colun, la Şura Mică, Alămor şi Amnaş. Şi avem pe sistemul rapid de alertă o suspiciune la un porc mistreţ din fondul de vânătoare 20 Şura Mică. De aseară. A fost găsit la Şura Mică, din probele trimise de noi, de la un cadavru de mistreţ, la Cluj, laboratorul din Cluj ne-a confirmat pozitiv proba. Azi-noapte a fost luată de la Cluj şi în dimineaţa asta, la prima oră a plecat la Bucureşti pentru a se confirma de către IDSA (Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală) conform procedurii”, a anunţat miercuri, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Şerban Ţichindelean. Acesta a fost solicitat de jurnalişti să ofere informaţii despre pesta porcină din judeţul Sibiu, după şedinţa Colegiului Prefectural.
Ce înseamnă pentru sibienii din Şura Mică moartea porcului mistreţ de pestă?
„Să respecte în continuare măsurile care au fost luate pentru zonele de protecţie şi de supraveghere în cele trei focare care sunt aferente zonei Şura Mică, Amnaş, Alămor. (…) Se va face un plan de măsuri după confirmarea bolii privind fondul de vânătoare 20 şi limitrof”, îi sfătuieşte pe sibienii din Şura Mică şi din celelalte două focare de pestă, Şerban Ţichindelean.
Se poate mânca carnea porcilor sănătoşi din zonele periculoase cu pestă?
„Nu putem restricţiona tăierea porcilor. Oamenii pot să îşi sacrifice porcul din gospodăria proprie, nu înainte de a solicita medicul veterinar pentru a efectua un examen clinic în gospodăria respectivă, animalelor prezente, sacrificare, un examen al carcaselor şi recoltarea unei probe de trichină în vederea efectuării examenului trichineloscopic pentru a verifica şi această boală”, explică Şerban Ţichindelean.
Focarele din judeţul Sibiu s-ar putea extinde
„Extinderea focarelor, având în vedere că porcul mistreţ nu poate fi controlat şi are o mişcare de un anumit număr de kilometri zilnic posibil, maxim, vorbim de aproximativ de până la 15 kilometri pe zi, extinderea bolii în mediul silvatic nu poate fi estimată ca a fi oprită sau a fi întinsă raportat la menţiunea făcută anterior. (…) Cu conştiinţa umană se poate împiedica răspândirea virusului. (…) În carnea congelată rezistenţa lui este foarte mare. La temperatură peste 65 -70 de grade, minim 30 de minute, virusul este distrus, deci produsele care sunt procesate prin fierbere, virusul este distrus din aceste produse din carnea de porc de referinţă”, arată Şerban Ţichindelean.
O fermă de porci din Avrig este în zona de supraveghere, însă afacerea „nu este într-o situaţie de impas”
„Restricţii raportate la ferme, societăţi comerciale, este doar de la Premium Prod de la Avrig, care este în zona de supraveghere a focarului declarat la Colun, care din fericire, deşi am avut probe trimise din zonă, nu avem nicio confirmare, după 20 de zile de la declarare (…) Aceştia au porci până într-un număr de 600 de capete care pot să fie livraţi, restul sunt purcei afluiţi ulterior sau în perioada în care s-a declarat focarul şi erau pe drum. Restricţiile sunt să nu se interneze deocamdată porcul, repet, sunt cele 600 de capete care trebuie să fie dirijate spre o unitate care procesează carnea de porc, prin diferite metode de tratament. (…) Afacerea de la Avrig (…) Nu sunt într-o situaţie de impas în momentul respectiv”, a spus Şerban Ţichindelean.
Pesta porcină nu se transmite la om
Cine vrea să ştie mai multe despre pesta porcină, poate consulta site-ul DSVSA Sibiu la această adresă: http://sibiu.dsvsa.ro/comunicat-de-presa-5/ Sursa foto: https://www.pestcontrol-expert.ro