cea mai controversată firmă de construcții din sibiu pierde contractul pentru autostrada transilvania

Construcții SA Sibiu, firma care a lucrat la Stadionul municipal și a întârziat lucrările cu luni de zile, câștigase licitația pentru construcția a 26 de kilometri din Autostrada Transilvania. CNAIR însă a anulat licitația pentru tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş, anunță economica.net.

Contractul pentru construirea celor 26 de kilometri din Autostrada Transilvania aştepta să fie semnat de aproape patru luni, după cum ECONOMICA.NET a relatat încă din 7 octombrie. Constructorul român care câştigase licitaţia acuza atunci probleme birocratice şi spunea că urma să depună toate actele cerute până marţi, 8 octombrie, cel târziu. La rândul lor, reprezentanţii CNAIR spuneau că aşteaptă ca asocierea câştigătoare să depună toate actele pentru semnarea contractului, inclusiv dovada că poate constitui garanţia de bună execuţie. Pe 11 octombrie, CNAIR a întocmit un nou raport al procedurii, prin care a dispus însă anularea licitaţiei. Prin urmare, firma din Sibiu a contestat anularea licitaţiei pe 24 octombrie la CNSC şi a cerut obligarea CNAIR să continue procedura de atribuire şi să invite asocierea câştigătoare să semneze contractul.

cea mai controversată firmă de construcții din sibiu pierde contractul pentru autostrada transilvania

CNAIR a anunţat pe 12 iunie că Asocierea CONSTRUCȚII SA (ROMANIA) – HIDROELEKTRA MEHANIZACIJA D.D. CROATIA a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru proiectarea și execuția Subsecțiunii 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiș. Subsecțiunea cu o lungime de 26,35 km a fost atribuită acestei asocieri, la o valoare a ofertei de 361,90 milioane de lei fără TVA, echivalentul a 75,7 milioane euro. Pe traseul acestei subsecțiuni va fi amenajat un nod rutier la km 24+525 și vor fi construite sau finalizate 19 poduri, pasaje si viaducte. Potrivit prevederilor contractuale, perioada de proiectare este de 6 luni, iar cea de execuție a lucrărilor este de 18 luni.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu