Comercianții din Piața Mare au făcut cereri la Primărie pentru a le fi aprobată funcționarea teraselor și pe perioada Târgului de Crăciun. Până anul acesta terasele puteau funcționa și în extrasezon, cu excepția Sărbătorilor de Iarnă. Acum însă Primăria a luat o hotărâre în acest sens.
Consilierii locali vor vota în ședința de joi noul regulament de funcționare a teraselor din Piața Mare. Acestea vor putea rămâne deschise și pe timpul Târgului de Crăciun. Astfel, cei care vor vizita târgul de Crăciun din Centrul Sibiului vor avea la dispoziție atât zona special amenajată din cadrul târgului pentru mâncare și băutură, dar și terasele din jur.
Terasele de pe Nicolae Bălcescu vor fi și ele deschise pe perioada iernii, în etxtrasezon.