Klaus Iohannis: ”PSD este adânc înșurubat în toate structurile statului. Resetarea statului român - deschiderea căii spre România Normală”

Klaus Iohannis a declarat că liberalii se află în război declarat cu PSD, vorbind despre felul în care social-democrații au acaparat în ultimii ani aproape toate instituțiile statului.

Declarația Președintelui României a fost făcută, sâmbătă, la adunarea Ligii aleșilor locali din PNL. „Suntem în război. Suntem în război împotriva PSD care a încercat să acapareze toate marile sisteme”, le-a spus președintele Iohannis aleșilor PNL. ”Democrația nu este bun câștigat pentru toate timpurile, democrația se câștigă foarte greu. Noi, în România, am câștigat-o prin jertfă de sânge și noi, toți cei care suntem în politică, avem datoria sfântă să o păstrăm pentru românii de astăzi, de mâine și pentru generațiile care vin după noi! Și de asta, dragii mei, suntem în război. Suntem în război împotriva PSD, care a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme. PSD nu a atacat doar statul. PSD nu a atacat doar marile sisteme publice. PSD nu a atacat doar democrația românească. PSD i-a atacat pe români și, pentru asta, cineva trebuia să ia partea românilor. Și asta, dragii mei, am făcut eu împreună cu voi!”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: ”PSD este adânc înșurubat în toate structurile statului. Resetarea statului român - deschiderea căii spre România Normală”

”În 30 de ani ne-am fi ridicat la același nivel, dacă n-am fi avut piedica majoră numită PSD”

Președintele a acuzat PSD că a inhibat în perioade importante de timp dezvoltarea României. ”Ne-am câștigat libertatea. Am instaurat, greu, dar am instaurat democrația în România în ultimii 30 de ani, dar parcă așa un iz de comunism tot mai simțim când vorbim de PSD. Pesediștii sunt o forță politică care, din păcate, a inhibat în perioade importante dezvoltarea României. Fără PSD, am fi fost mult mai departe. (…) Românii sunt un popor harnic. În 30 de ani ne-am fi ridicat la același nivel, dacă n-am fi avut piedica majoră numită PSD. Și să nu vă imaginați cumva că, prin câștigarea europarlamentarelor și a referendumului, PSD a fost învins. Nici vorbă! Nu faceți această greșeală! PSD este un partid imens. PSD este adânc înșurubat în toate structurile statului. Iar resetarea statului român, deschiderea căii spre România Normală, dragii mei, se poate face într-un singur fel: prin vot!”, a mai spus Klaus Iohannis.

”România Normală înseamnă să fie tratat corect de către instituțiile statului”

Președintele Klaus Iohannis le-a explicat aleșilor locali care sunt principalele puncte din programul său electoral, denumit ”Împreună pentru România normală”. ”Pentru unii, România Normală înseamnă să fie tratat corect de către instituțiile statului, să nu mai stea ore și ore la ghișee. Să fie tratat corect și, dacă se aplică legea debirocratizării, să primească, de exemplu, autorizația de construcție, investitorul care vine să creeze locuri de muncă, poate în trei săptămâni, nu în trei ani. (…) Pentru alții, România Normală înseamnă o Românie care garantează siguranța cetățeanului. Într-o Românie Normală, nimeni nu merge într-o piață publică să participe la o demonstrație pașnică și să fie bătut de jandarmi. Într-o Românie Normală, românii se întorc acasă. Într-o Românie Normală, românii se întorc, fiindcă majoritatea dintre cei plecați, în realitate, au plecat fiindcă nu și-au mai găsit locul în România inhibată de pesediști. Și atunci, într-o Românie Normală, bunicii nu mai plâng de dorul nepoților. Într-o Românie Normală, toți participă la viața socială. Toți se simt băgați în seamă”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică