Vecinii gălăgioși vor plăti amenzi mai mari sau vor face muncă în folosul comunității
Sursa Arhiva

Legea care prevede tragerea la răspundere a celo care deranjează liniștea publică a fost înăsprită. A fost promulgată, așa că de acum vecinii gălăgioși ar fi bine să își caute alt loc pentru petreceri dacă nu vor să plătească amenzi usturătoare sau să facă muncă în folosul comunității, scrie zf.ro

Potrivit noilor prevederi ale legii, persoanele care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, vor plăti o amendă între 2.000 şi 3.000 de lei, o creştere semnificativă faţă de valoarea anterioară (între 500 şi 1.500 de lei).

Această pedeapsă creşte semnificativ la persoanele care repetă ofensa într-un interval de 24 de ore, iar amenda poate ajunge până la 6.000 de lei, sau până la 150 de ore de muncă în folosul comunităţii. Amenzile cresc până la 1.500 de lei şi pentru persoanele care incită la dezordine socială, organizează jocuri de noroc ilegale, sau servesc băuturi alcoolice în locurile publice şi în afara restaurantelor.

De asemenea, tot până la 1.500 de lei ajunge amenda pentru persoanele care deranjează liniştea publică sau produce zgomote în zonele de locuit între orele 22:00 – 08:00 şi 13:00-14:00. Pentru repetarea ofensei într-un interval de 24 de ore, aceste amenzi pot urca până la 3.000 de lei, sau pedeapsă cu 70-120 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Proiectul promulgat astăzi modifică şi actualizează legea 61/1991, care se referă la sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Legea a fost republicată în Monitorul Oficial în 7 februarie 2014.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică