În 19 octombrie trei persoane au furat dintr-un magazin de pe Aleea Seviș. Polițiștii au făcut cercetări, iar după ce au reușit să dovedească faptele, i-au arestat preventiv pe cei patru.
În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea unei infracțiuni de furt, la data de 24 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au prins și reținut o femeie și trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani.
În fapt, cei patru sunt bănuiți că, la data de 19 octombrie, în jurul orei 17,00, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un magazin situat în municipiul Sibiu, pe Aleea Seviș.
Ulterior, cei patru au abandonat bunurile în zona magazinului, prejudiciul, în valoare de 622 de lei, fiind recuperat în totalitate.
Cei patru au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu.