VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Primele zeci de minute după incendiul de la Colectiv. Debandada ascunsă timp de patru ani

La patru ani de la incendiul din Colectiv un subofițer care a ajuns cu primul echipaj ISU la locul tragediei a făcut publice filmările primelor zeci de minute. Acestea au fost ținute la secret până acum pentru că nu se vede altceva decât proasta organizare a celor care ar fi trebuit să intervină extrem de promt. Imaginile sunt șocante și au fost făcute publice pe libertatea.ro.

Ofițerul de pompieri care a decis, acum câteva zile, să ofere imaginile redacției este dintre cei care, în urmă cu 4 ani, după incendiul de la Colectiv, a fost afectat de descoperirile ”Gazetei Sporturilor”. Atunci, echipa de investigații care lucrează acum la GSP și Libertatea, a dezvăluit că, în ciuda a ceea ce susțineau autoritățile, pompierii au știut de situația Clubului Colectiv. Cu mai mult de o lună înainte de incendiul devastator, ISU București primise, din partea altui organizator de concerte, o cerere pentru a asigura protecția în același sediu la un concert și mai mare! După investigația de presă, mai mulți șefi au fost demiși, iar alții au fost schimbați din funcții.

”Chiar dacă nu ne-a convenit ce ați scris atunci, ați scris adevărul! Iar acum, apropo de toate audierile de la Parchet și de apropierea a 4 ani de la eveniment, am simțit că e normal ca publicul să știe tot adevărul ca să se închidă cercul”, a explicat ofițerul de pompieri, care a cerut păstrarea confidențialității asupra numelui său.
În afara acestui om, cu o mărturie sub anonimat, celelalte autorități, inclusiv din conducerea DSU, au confirmat cu nume și prenume că filmul a fost păstrat secret și pentru ele.

Cum s-au întâmplat lucrurile?

Vineri, 30 octombrie 2015, la ora 22:32, Gabriel Popescu, un tânăr de 36 de ani, a ieșit în fugă din clubul Colectiv și a sunat la 112. El a reclamat un incendiu cu victime. În cele 11 minute care au urmat, la 112 s-au înregistrat 78 de apeluri! Polițiștii de la Secția 14 poliție au venit primii, la 22:37. La 22:43 au ajuns, în aproape același timp, o mașină de la Ambulanța București și primele echipaje de la ISU București Ilfov. În această primă echipă a fost și un subofițer pompier de la departamentul de Informare, care imediat a început să filmeze.

video
play-sharp-fill

”Intervențiile importante se filmează la București, pentru că cei de acolo sunt de serviciu 24 de ore din 24. De regulă, o parte dintre imagini sunt făcute publice, iar filmările integrale sunt analizate ca să îmbunătățim intervențiile”, a explicat ofițerul. În acest caz însă, imaginile nu și-au urmat cursul normal. Au văzut, s-au speriat, le-au ascuns.

”Pop a dus un CD lui Arafat” ”

La câteva zile, Centrul Național Operațional din IGSU a cerut filmările. Când le-au văzut, ei au stopat orice folosire a lor pentru că arătau haos, lipsă de organizare și de preocupare a salvatorilor pentru viața umană. Imaginile arătau cu totul altceva decât ISU, IGSU și DSU pretinseseră oficial”, explică ofițerul.

Când, în ianuarie 2016, corpul de Control al Guvernului Cioloș a început evaluarea intervenției de la Colectiv, sursa susține că ”generalul Gheorghe Pop i-a dus un CD lui Raed Arafat, care, realizând ce arată imaginile, a spus să rămână la el. Dar Arafat n-a știut că mai există copii”.

Gheorghe Pop fusese adus din Harghita, imediat după destituirile din noiembrie 2015, și numit pentru câteva luni șeful ISU București Ilfov. Pensionat între timp și retras acum în comuna natală Sărmaș, Gheorghe Pop a spus inițial că ”m-am retras, nu mai sunt militar, ci doar un pensionar așa că nu vreau să vorbesc”.

El a acceptat apoi să povestească ce-și amintește. Doar am auzit o discuție despre un filmuleț, dar nu l-am cerut, nu l-am văzut, nu fusese făcut în perioada mea și nu mă bag în lucruri de care nu răspund, așa am făcut în toată cariera mea și de aceea mi se spune Gică Regulament, că respect regulile.

Gheorghe Pop: Arafat: ”Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU” Rugat să detalieze unde a auzit despre film, Pop a spus ”parcă în curte la ISU, la o cafea”. Întrebat dacă e adevărat că a vorbit despre film cu Raed Arafat, generalul pensionar Pop a negat: ”Am discutat aproape săptămânal cu domnul secretar de stat Arafat, dar niciodată despre acest film, nu i l-am dus”.

Citiți restul reportajului pe www.libertatea.ro

Ultima oră