Încă un pas în proiectul de viabilizare a cartierului Veterani din Sibiu

Primăria Sibiu face încă un pas important în viabilizarea cartierului Veterani, unul dintre cele mai noi cartiere ale Sibiului.

“Viabilizarea unui cartier nu este o simplă lucrare, ci un proiect multianual, costisitor și care presupune o colaborare strânsă cu societățile care dețin rețelele de utilități. Noi, ca administrație locală, am realizat reglementarea juridică a terenurilor publice pentru a ști unde putem amenaja drumuri. În ceea ce privește rețelele de utilități, societățile deținătoare au realizat sau sunt în curs de realizare a studiilor care să le arate nivelul valoric și oportunitatea investiției, documentarea fiind însă un proces de durată. Compania de gaz a finalizat acest studiu și intenționăm să începem împreună introducerea gazului în cartier.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna octombrie este inclus un proiect de hotărâre prin care se solicită aprobarea pentru această investiție pe care Primăria Sibiu o va realiza împreună cu societatea de gaz Delgaz Grid. Această societate a realizat un studiu cost-beneficiu din care a rezultat că nu poate face această investiție pe cont propriu. Din acest motiv și pentru a înainta cu proiectul de viabilizare a cartierului, Primăria Sibiu propune să se implice cofinanțând în proporție de 85% această lucrare.
Conform devizului estimativ lucrarea va consta în instalarea a peste 7.500 de metri liniari de conductă de distribuție și construcția unei stații de reglare a gazului.
Dacă se obține acordul Consiliului Local Sibiu, Primăria Sibiu va organiza o procedură de achiziție pentru contractarea lucrărilor propriu-zise.
Se va continua apoi cu introducerea celorlalte rețele de utilități și de abia apoi se poate crea rețeaua de drumuri în cartier.

Ultima oră