șoferii de pe autobuzele tursib, protestează oficial - au depus un memoriu la ministerul justiției

Federația Transloc-România, organizație sindicală reprezentativă în domeniul de activitate transport public local, a depus la Ministerul Justiției un memoriu, prin care se atrage atenția asupra tot mai numeroaselor cazuri de accidente de persoane produse în interiorul mijloacelor de transport ca urmare a nerespectării călătorilor a măsurilor elementare de siguranță.

”În cele mai multe cazuri aceste accidente deși ușoare sunt anchetate de poliție ca și accidente de persoane din culpa exclusivă a conducătorului-auto, acesta alegându-se de fiecare dată cu dosar penal și reținerea permisului de conducere. Acest fapt îngrădește o serie de drepturi prevăzute atât de legislația muncii cât si de Constituția României. Am solicitat prin acest memoriu și constituirea unei Comisii parlamentare de specialitate care să analizeze oportunitatea modificării unor acte normative pentru a simplifica,eficientiza si accelera procedurile judiciare. De asemenea solicităm Consiliului Local Sibiu să actualizeze Regulamentul privind normele de conduită în mijloacele de transport public local”, motivează reprezentanții Transloc- România.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Bai tampitilor. Demisionati frate, autobuzele noi pe care le conduceti nu sunt tractoarele pe care ati fost scoliti ca si soferi. Ii suficient sa apesi usor frana si ele reactioneaza, nu ii nevoie sa bagi piciorul in pedata ca tampitul astfel incat sa aduni tot autobuzul in fata langa tine. Nu de putine ori am circulat pe autobuze cu soferi idioti care franau imbecil. Vine in lina dreapta vede rosu la semafor si accelereaza si cu 15m inainte baga o frana brusca. Cat de prost trebuie sa fii? Iar acuma sa mai ai si tupeu jegos sa protestezi.