Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind Brexit

Marea Britanie și Comisia Europeană au ajuns la o înțelegere privind un acord pe tema Brexit,  au anunțat Boris Johnson, premierul Marii Britanii, și Jean-Claude Juncker, președintele CE.

„Avem un acord nou, prin care preluăm controlul – acum Parlamentul ar trebui să finalizeze sâmbătă Brexit-ul, astfel încât să putem trece la alte priorități, cum ar fi nivelul de trai, NHS, criminalitatea și mediul nostru”, afirmă premierul britanic într-un mesaj pe Twitter.

„Unde există voință, există un acord – avem unul! Este un acord echitabil și echilibrat pentru UE și Marea Britanie și atestă angajamentul nostru pentru găsirea de soluții. Recomand ca #EUCO (Consiliul European) să susțină această înțelegere”, a transmis, la rândul său, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

Liderii Uniunii Europene se reunesc joi şi vineri pentru a discuta despre Brexit. Marea Britanie ar urma să se retragă din UE pe 31 octombrie. Camera Comunelor a adoptat o lege care prevede amânarea ieşirii Marii Britanii din UE dacă nu se ajunge la un acord Brexit.

Potrivit lui Juncker, discuțiile privind noul acord s-au „concentrat asupra protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord și a căutat să identifice o soluție mutual satisfăcătoare pentru a gestiona circumstanțele specifice insulei Irlanda”.

Următoarea provocare pentru Johnson va fi să obțină aprobarea Parlamentului de la Londra, în mod particular a Partidului Democratic Unionist din Irlanda de Nord, care deja a anunțat că nu va susține noua înțelegere.

În cazul în care Johnson nu va obține sprijinul parlamentarilor până sâmbătă, premierul britanic va trebui să solicite Uniunii Europene o amânare a procesului Brexit până la data de 31 ianuarie 2020.

Mai mult, Jeremy Corbyn, liderul opoziției britanice, a semnalat că se opune noii înțelegeri, despre care a afirmat că pare că este „mai rea” decât cea negociată de predecesoarea lui Johnson, Theresa May.

Sursa: Mediafax

Ultima oră