Premiu important pentru muzeul Astra din Sibiu la Gala Restaurării Românești

Muzeul ASTRA a fost prezent și premiat în cadrul Galei Restaurării Românești „Salonul Național de Restaurare”, ediția a XV-a. Evenimentul a fost organizat la Craiova de către Muzeul Olteniei Craiova, prin Laboratorul de Restaurare-Conservare, iar în paralel a avut loc aici și Conferinţa Internaţională MATCONS 2019 ,,Materie şi materiale în/pentru conservarea patrimoniului cultural”, ediția a VII-a.

Marius Vasile Iuga, expert restaurator ceramică-metal în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA din Sibiu a fost distins în cadrul Secțiunii Ceramică – Marmură cu Premiul de excelență – Restaurare ceramică pentru piesa „Cană”, datată 1781, piesă din colecția Muzeului ASTRA. Valentin Dumitrache a fost distins în cadrul Secțiunii Lemn – Lemn policrom cu Premiul de excelență – Restaurare lemn policrom pentru piesa „Laviță săsească”, datată 1884, piesă din colecția Muzeului ASTRA. Piesa a fost restaurată sub coordonarea domnului Valeriu Olaru, Cercetător științific și expert restaurator lemn – lemn policrom în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA, Sibiu.

Anul acesta, Muzeul ASTRA a mai expus în cadrul Salonului Național de Restaurare următoarele piese: „Cojocel”, secol XIX (restaurator Camelia Ioana Clej), „Față de pernă”, început de secol XX (restaurator Ioana Raluca Mirițoiu), „Curea de fecior”, a doua jumătate a secolului XX (expert restaurator Ana-Maria Nicolae), „Ghiozdan”, 1925-1945 (restaurator Șerban – Constantin Lazăr), „Ripidă” – obiect de cult, a doua jumătate a secolului XIX (restaurator Emanuela Timișescu), „Patru scene cu sfinți” – icoană pe lemn, sfârșit de secol XVIII-început de secol XIX (expert restaurator Anamaria Rotaru), „Maica Domnului alăptând” – icoană pe sticlă, a doua jumătate a secolului XIX (restaurator Florin-Marian Păun).

Premiu important pentru muzeul Astra din Sibiu la Gala Restaurării Românești

La Salonul Național de Restaurare au participat 30 de muzee, universități și firme de restaurare. Activitatea de investigare și cercetare a tuturor pieselor expuse pe fiecare tip de suport, complexitatea întregului proces de restaurare, toate acestea au contat în decizia luată privind premierea pieselor în cadrul Galei Restaurării Românești – Salonul Național de Restaurare, Craiova 2019.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică