Autorul Cezar Paul-Bădescu își lansează, miercuri, 23 octombrie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu (Str. Nicolae Bălcescu 16), romanul „Frica de umbra mea”, apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. 
Cezar Paul-Bădescu este autorul romanului „Luminița, mon amour”, adaptat cinematografic în filmul „Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, în 2017.
Deopotrivă sursă de mari temeri și fascinație, moartea ocupă un rol central în noul roman al lui Cezar Paul-Bădescu. Personajul-narator cochetează cu ideea sinuciderii în adolescență, după ce i-a citit pe existențialiștii francezi sau pe Cioran, apoi trece prin experiențele directe ale dispariției celor dragi (la început bunici, apoi prieteni), la maturitate are de-a face cu un mediu care se folosește de moarte, mass-media, sau ajunge să se intersecteze cu oameni care au adus moarte (un soldat american care a luptat în Irak sau canibalul german Armin Meiwes). Toate aceste experiențe sînt piese de puzzle care îi modelează treptat viața și îl ajută să se maturizeze, să privească diferit moartea celorlalți și perspectiva propriei morți, să se înțeleagă și să se împace cu sine.
„Dacă Moartea lui Ivan Ilici ar fi fost rescrisă de Ilf și Petrov sau de Hašek, ea n-ar fi ajuns prea diferită de noua carte a lui Cezar Paul-Bădescu. Frica de umbra mea nu este nicidecum o carte despre frică, ci despre stratageme simple de-a-ți învinge fricile, de-a le bagateliza și ridiculiza prin grotesc, macabru, carnavalesc și kitsch. Moartea atroce a bunicilor scriitorului, nebunia și moartea poetului Cristian Popescu, moartea amatorului de telenovele Nicolae Militaru, amorul cu o bolnavă de cancer și fascinația față de un faimos canibal german, inscripțiile de pe mormintele de la Bellu și manelele cîntate în onoarea morților sunt subiectele, nu prea vesele-n sine, ale volumului de față, dar acea privire naivă a cărei rețetă o are doar autorul lui le transformă nu doar în surse de comic uneori debordant, ci și-n prilej de meditație, gen vanitas vanitatum, pe marginea tristei condiții umane. Ce unifică toate povestirile este chiar această voce inconfundabilă, tacticoasă în descrierea celor mai grotești scene, dar cu observații atît de surprinzătoare, încît nu pot veni decît de la un copil mare care privește lumea genuin, același care-a scris și Tinerețile lui Daniel Abagiu sau Luminița, mon amour.” (Mircea Cărtărescu)