Seara de psihoterapie la Sibiu – Cum îți poți înfrânge fricile la ateliere de dezvoltare personală

Frica este cea care ne împiedică, de cele mai multe ori, să realizăm ceea ce ne propunem. Tot frica este cea care ne ține blocați atunci când nu știm ce se întâmplă cu noi. Frica aduce mereu o stare de anxietate și o imposibilitate de a vedea lucrurile din exterior. Însă, odată ce ne învingem temerile și învățăm cum să ne acceptăm, totul din jur se schimbă. Dacă treci prin momente în care simți că „te-ai pierdut”, vino să iei parte la un atelier de dezvoltare personală organizat la Sibiu, unde poți învăța cum să îți transformi frica în oportunitate.

Seara de psihoterapie
Sibienii care simt că nu se mai pot regăsi sunt așteptați cu drag la serile de psihoterapie organizate de incubator107 Sibiu. Aici au loc ateliere de dezvoltare personală și autocunoaștere, dar și programe de transformare bazate pe tehnici și procese psihoterapeutice.

Astfel, miercuri, 16 octombrie, de la ora 18.30, are loc al șaselea atelier de dezolvatare personală din acest an, și anume „Seara de psihoterapie – De la frică la oportunitate” cu sibianul Adrian Beu, psihoterapeut, psiholog și trainer interesat de tot ceea ce înseamnă dezvoltare umană de la corp până la suflet. Evenimentul are loc la Compania Colt, de pe Calea Dumbrăvii, numărul 50.

Participanții la eveniment vor primi răspunsuri la întrebările care îi macină, teme de reflecție, recomandări bibliografice, dar și un program de aplicații pentru acasă, adaptat la viața cotidiană, astfel încât să apară cu adevărat schimbările pe care și le doresc. Seara de psihoterapie la Sibiu – Cum îți poți înfrânge fricile la ateliere de dezvoltare personală

Cum te poți înscrie
Doritorii se pot înscrie online prin completarea unui formular. La intrare la atelier, organizatorii vor verifica listele de înscrieri. În ceea ce privește taxele de participare, sibienii pot contribui cu o minimă donație de 20 de lei.

incubator107 Sibiu și cum au luat naștere Serile de psihoterapie
incubator107 Sibiu este un proiect comunitar prin care sunt organizate ateliere de dezvoltare personală numai bune pentru a petrece timpul după viața de la birou.

Seara de psihoterapie este un concept incubator107 Sibiu, dezvoltat împreună cu psihoterapeutul Adrian Beu care facilitează lunar ateliere pentru suflet și minte în cadrul proiectului.

La începutul anului 2019, Adrian Beu a propus un programul de nouă luni, conceput după modelul unui proces de terapie, astfel încât, pe parcursul celor nouă ateliere, prin participarea și aplicarea „exercițiilor pentru acasă” fiecare va putea ajunge la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare personală. Fiecare temă din cadrul Serii de psihoterapie este concepută astfel încât să genereze conștientizări și să motiveze schimbarea.

„Pentru cei care vor să împărtășească ce știu și pentru cei care vor să învețe ceva ce nu știu deja, există incubator107, locul în care oricine poate învăța pe oricine orice.  Asa că, așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet care să pună accent pe educație, informare și schimbare în jurul nostru. Ne dorim alături de noi meșteri  pasionați, pricepuți și dornici să împărtășească lumii activitatea lor și să ne facă viața mai frumoasă”, spune Codruța Răbăgel, coordonatorul incubator107 Sibiu, psihoterapeut și promoter al educației cu blândețe.

Pentru înscrieri și detalii suplimentare legate de atelierele incubator107 Sibiu care se derulează în fiecare marți și miercuri în diverse locații din comunitatea sibiană puteți afla pe pagina proiectului AICI! Acest demers comunitar poate fi susținut prin donații și sponsorizări. Temele sunt diverse și accesibile oricui dorește dezvoltare personală pe teme de la sănătate, psihoterapie, nutriție, gătit, citire rapidă, online marketing și multe altele.

Ultima oră