Sibiul și alte 14 județe se află luni dimineața sub avertizare de cod galben de ceață. În unele zone vizibilitatea scade sub 50 de metri.
Până la ora 10.00, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă ceaţă în localități din județele Alba, Braşov, Mureş, Sibiu, Bacău, Galaţi, Vrancea, Iaşi, Vaslui și Covasna.
De asemenea, până la ora 9.30 sunt vizate și localități din județul Caraş-Severin.
Potrivit unor avertizări anterioare, județele vizate de codul galben erau Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud și Harghita.
Potrivit ANM, în zonele aflate sub atenţionare, ceaţa scade vizibilitatea sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
Și poliţiştii au precizat că se circulă în condiţii de ceaţă pe autostrada A2, între localitatea Lehliu Gară, jud. Călăraşi, și Cernavodă, jud. Constanţa, dar şi pe tronsonul kilometric 26 -20, pe sensul către Capitală al Autostrăzii Soarelui, în zona localităţilor Cernica şi Brăneşti, judeţul Ilfov.