DSP: Miercuri vin primele doze gratuite de vaccin antigripal pentru sibieni

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, dr. Gabriel Budescu, a anunţat luni, că peste două zile, ar trebui să ajungă de la Bucureşti, primele doze de vaccin antigripal, care se va distribui la medicii de familie, după care se va administra gratuit sibienilor. Nu toţi sibienii pot beneficia de vaccinul antigripal, ci doar cei care mai au şi alte boli sau sunt consideraţi în grupa de risc ca să facă uşor gripă. Farmaciile sibiene sunt luate cu asalt de o lună de zile, de sibieni care caută vaccinul antigripal, ca să-l cumpere, pentru a se imuniza.

Vaccinul antigripal vine miercuri şi joi la Sibiu de la Bucureşti

Directorul DSP Sibiu, dr. Gabriel Budescu a explicat că luni a fost înştiinţat de cei de la Ministerul Sănătăţii, că primele doze de vaccin antigripal vor ajunge la Sibiu miercuri şi joi. Deocamdată nu se cunoaşte exact câte doze vor sosi. Aceste doze de vaccin vor fi distribuite de la DSP Sibiu către medicii de familie din judeţ, pentru ca să fie administrate sibienilor din grupa de risc. În judeţul Sibiu ar trebui vaccinate antigripal 37.755 de persoane, iar Ministerul Sănătăţii a alocat pentru medicii de familie din judeţ, 26.800 de doze de vaccin, adică 70% din necesar, arată DSP Sibiu într-un comunicat de presă.

Cine s-a vaccinat deja gratis?

În judeţul Sibiu au ajuns deja 900 de doze de vaccin antigripal, încă din septembrie, însă acestea sunt pentru medicii şi asistentele care lucrează în spitale, ca să se protejeze de boală. Sursa foto: e-sanatatea.ro.

Ultima oră