SMURD-ul te învață cum să dai primul ajutor în caz de nevoie - Toată lumea se poate înscrie
FOTO: Facebook Voluntarii SMURD Sibiu

Sibienii care își doresc să afle cum trebuie să se comporte într-o situație limită și vor să știe să acorde primul ajutor, au șansa să învețe acum de la cei mai buni. Smurd Sibiu organizează cursuri de inițiere cu ocazia Zilelor Medicinei de Urgență Sibiene.

„Iți dorești să știi ce să faci într-o situație limită unde primul ajutor corect aplicat poate face diferența dintre viață și moarte? Haide la curs unde vei afla de la voluntarii noștri pasionați, care se confruntă zilnic cu astfel de cazuri, si nu numai, ce putem face ca să ajutam o persoană la nevoie. Vom aborda atât tematică de specialitate cât și tehnici și informații menite persoanelor non-medicale legate de situații critice și mai puțin critice”, anunță Voluntarii Smurd Sibiu pe pagina de Facebook.

Cursul de inițiere în medicina de urgență prespitalicească are loc în perioada 25-27 octombrie și în perioada 1-3 noiembrie.

În cadrul cursului, vor avea loc sesiuni de comunicări științifice (stopul cardio-respirator, trauma, urgențe etc), ateliere practice (suport vital de bază, suport vital avansat, primul ajutor în traumă) și exerciții de descarcerare.
În urma cursului, persoanele non-medicale vor susține un examen pentru a primi un atestat în acordarea primului ajutor.

Perioada de înscriere este 7-11 octombrie și 14-18 octombrie 2019, între orele 14.00-16.00 pe holul Facultății de Medicină, strada Lucian Blaga, nr. 2A.

Prețurile cursului sunt:

  • 150 lei – medici
  • 120 lei – asistenți
  • 35 lei – studenți și non-medical

Ultima oră